Românii sunt disperaţi de înrăutăţirea situaţiei financiare

473

Aproximativ 68% dintre români cred că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni, într-o mai mică sau mai mare măsură, după ce în urmă cu un an doar trei din zece persoane estimau acest lucru, potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK.

Atunci când compară starea lor financiară prezentă cu cea de acum un an, 68% dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat şi doar 5 procente trăiesc mai bine decât în 2009, potrivit studiului realizat. În luna iunie, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii zece ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani. „Această stare accentuată de pesimism se datorează în cea mai mare măsură programului guvernamental de austeritate care a dus la deteriorarea situaţiei economice generale, deteriorare resimţită de peste 90% din populaţia ţării. Românii sunt destul de pesimişti şi atunci când vine vorba de viitor, 78% nu se aşteaptă ca situaţia să se îndrepte din punct de vedere economic în perioada următoare”. De asemenea, 85% dintre persoanele chestionate anticipează o creştere a şomajului, în timp ce numai 4% sunt optimişti în această privinţă. „Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obstacol în calea economisirii. Nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu intenţionează să facă acest lucru, principalele cauze fiind evoluţia preţurilor şi a ratei şomajului”, se precizează în studiu. Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de peste 15 ani, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here