Mai multe persoane au fost surprinse de polițiști, sâmbătă seara, în timp ce se băteau în fața unui local de pe strada Victoriei, din Târgu-Jiu. Cinci persoane au ajuns în arest, după o urmărire în trafic. ”La vederea organelor de poliție, agresorii s-au urcat într-un autoturism și au plecat de la fața locului, fiind identificați ulterior în trafic și conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, precum și a participației fiecăruia la conflict. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un tânăr și o tânără de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, au avut un conflict cu un tânăr de 29 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, la care au intervenit și prietenii acestuia, trei tineri din aceeași localitate și un tânăr de 28 de ani din comuna Scoarța, care i-au agresat fizic, provocându-le mai multe leziuni corporale. În baza probatoriului administrat în dosar, față de cei cinci agresori s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Duminică, suspecții au fost prezentați în fața instanței, fiind stabilită măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
Anchetatorii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii publice.
L.F.