Inaugurarea cinematografului 3 D “Sergiu Nicolaescu”, astăzi la Târgu-Jiu

379

Redeschiderea Cinematografului Victoria, rebrenduit drept “Sergiu Nicolaescu”, va avea loc, oficial, astăzi. La inaugurare va fi prezentat în avanpremieră filmul “Viaţa lui Pi” (3D), în regia lui Ang Lee. Actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu va fi şi el prezent la inaugurare ca mai apoi să primească titlul de cetăţean de onoare al municipiului de la autorităţile din Târgu-Jiu.

La deschiderea oficială a Cinematografului “Sergiu Nicolaescu”, de astăzi, 6 decembrie 2012, începând cu ora 19,00 spectatorii vor avea ocazia de a urmări în avanpremiera extraordinara pelicula Viaţa lui Pi – 3D / Life of Pi – 3D, o producţie 20th Century Fox, creaţie a regizorului premiat cu Oscar®, Ang Lee. Potrivit Ramonei Evulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei, în ultimele luni, cinematograful a fost închis şi s-a trecut la renovarea completă a lui. S-au schimbat scaunele vechi şi rupte cu fotolii ultramoderne, s-a înlocuit ecranul cu unul Silver Screen şi s-au înlocuit “prăfuitele” aparate de proiecţie – peliculă cu unele digitale de ultimă oră ce pot reda filme în varianta 2D şi 3D, la standarde de imagine ultramoderne. Capacitatea de peste 380 de locuri a sălii a fost redusă la 300 de locuri pentru a se putea instala fotolii în care confortul spectatorilor să fie pe primul loc.

Sala este încălzită!
Încălzirea în sală a fost rezolvată şi ea, iar acum Cinema “Sergiu Nicolaescu”, beneficiază de un sistem de încălzire revoluţionar: plasmă termică cu infraroşu. Panoul radiant în infraroşu, graţie sistemului său unic, transformă energia electrică în căldură şi propagă aceeaşi cantitate de căldură pe întreaga suprafaţă. Renovarea, digitalizarea şi branduirea Cinematografului Victoria în Cinema „Sergiu Nicolaescu”, este o iniţiativă a R.A.D.E.F. RomaniaFilm cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu.

Semn de omagiu pentru târgujian
Astfel “veteranul” Cinematograf Victoria devine de astăzi Cinema “Sergiu Nicolaescu”, în semn de omagiu şi admiraţie pentru unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi regizori din România, Maestrul Sergiu Nicolaescu. Născut pe 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, Sergiu Florin Nicolaescu este actor, regizor şi politician. Din 1954 şi până în prezent, acesta a regizat peste 50 de filme de lung metraj sau seriale şi a jucat in zeci de producţii. “Eu sunt fericit pentru acest gest al municipalităţii, primăriei şi consiliului local care în fond vine să restabilească o punte de legătură firească între un fiu al Târgu – Jiului şi comunitatea din care face parte. Este cu certitudine o mare personalitate a cinematografului naţional. Sunt extrem de bucuros şi mă simt onorat pentru gestul autorităţilor locale care m-au rugat să pregătesc un laudaţio care va fi citit cu ocazia şedinţei festive a Consiliului Local al municipiului Târgu-Jiu”, a precizat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din municipiu.

O serie de surprize, pregătite pentru gorjeni
În cursul zilei de vineri, 7 decembrie, RomaniaFilm a pregătit o altă surpriză cinefililor din municipiu: un maraton de filme semnate Sergiu Nicolaescu, unde intrarea va fi liberă! Persoanele care vor trece pragul cinematografului, vor putea vedea filme regizate de Maestrul Sergiu Nicolaescu, alese special de dânsul pentru acest eveniment: Mihai Viteazul (1971), Un comisar acuză (1975), Osânda (1976) şi Revanşa (1980). Iar sâmbătă, 8 decembrie spectatorii vor putea viziona alte 3 filme de excepţie The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2 / Saga Amurg: Zori de zi – Partea a 2-a, ultima parte a celebrei serii pentru tineret, care deja a doborât recorduri de încasări în SUA şi România, Rise of the Guardians 3D / Cinci eroi de legenda 3D, o animaţie produsă de DreamWorks, creatorii succeselor Shrek şi Kung Fu Panda şi The Man With The Iron Fist / Omul cu pumni de fier,o aventură inspirată de filmele clasice de kung fu produsă de Quentin Tarantino).
Andrada Bărăitaru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here