96 de gorjeni dau admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

402

Săptămâna aceasta va începe examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Pe cele 200 de locuri scoase la concurs s-au înscris peste 3.600 de absolvenţi de Drept, dintre care 96 sunt din judeţul Gorj.

Consiliul Superior al Magistraturii organizează, prin Institutul Naţional al Magistraturii, începând cu data de 26 august 2012, în Bucureşti, concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Acest concurs se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 de locuri de auditori de justiţie, din care 100 de locuri sunt alocate pentru pregătirea auditorilor în vederea ocupării funcţiei de judecător, iar 100 de locuri pentru pregătirea auditorilor în vederea ocupării funcţiei de procuror. La concurs s-au înscris un număr de 3633 candidaţi, printre aceştia aflându-se şi 96 de candidaţi din judeţul Gorj. La finalizarea primului an de studii, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror. În data de 26 august va avea loc proba scrisa eliminatorie, tip grila, de verificare a cunoştinţelor juridice de drept civil, drept procesual civil, drept penal şi procesual penal. Pe 9 septembrie vor susţine un test de verificare a raţionamentului logic şi în perioada 22-30 septembrie se desfăşoară interviul final. Tot cam în aceeaşi perioadă se va desfăşura şi concursul de admitere în magistratură, la care s-au înscris 58 de candidaţi din Gorj. Deşi au, în parte, acelaşi calendar de desfăşurare, sunt două concursuri distincte, cu reglementări diferite şi aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin hotărâri distincte, urmând ca primele două probe de concurs să aibă loc în aceleaşi zile, la aceeaşi oră, dar în săli diferite.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here