Campanie umanitară, lansată de către deputata Elvira Șarapatin: “Un tânăr de 20 de ani din Motru are nevoie să vadă de ajutorul nostru al tuturor”!

557

Deputatul PSD de Gorj, Elvira Șarapatin, face apel la toţi oamenii de bună credinţă din judeţ să se implice în ajutorarea unui tânăr student din Motru, care mai are nevoie de doar 3300 euro pentru a-și achiziționa un medicament, singurul de altfel care îi poate îmbunătăți vederea, afectată brusc de o boală gravă. Studentul nu mai vede decât la distanța de un metru, și asta din luna iunie a acestui an, iar familia disperată a acestuia s-a adresat parlamentarului de Gorj în speranţa că va putea procura medicamentul, aflat pe lista compensatelor, dar nefurnizat pacientului din lipsa semnării unui protocol. Deja, Daniel Naicu, student la Timișoara, nu își mai susține examenele în scris, la universitate, asta deoarece vederea nu-l mai ajută. “Cazul lui Daniel Naicu poate să fie cel al copilului nostru, al fratelui nostru, ori al celui mai bun prieten. Pe această cale, invit colegii parlamentari de Gorj, membrii organizațiilor și structurilor sindicale și orice om de bine din acest județ să ajute la recuperarea acestui tânăr care are tot viitorul în față”, a declarant Elvira Șarapatin, deputat de Gorj.Donațiile în lei se pot face în contul RO10BRDE200SV48382142000, deschis la BRD, pe numele Constantin Naicu, acesta fiind tatăl studentului.
Biroul de Presă-Cabinet Parlamentar Elvira Șarapatin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.