Angajaţii primăriilor din Gorj nu au parte de atenţii de Paşte

401

MaziluSărbătorile de Paşte din aceste an nu le vor aduce mai mulţi bani în buzunare salariaţilor din administraţia publică locală. Şi asta deoarece edilii fie nu au bani, fie se tem de controalele Curţii de Conturi, astfel de prime nefiind prevăzute pentru funcţionarii publici.

Primăria Samarineşti se confruntă cu o situaţie destul de dificilă în această perioadă, fondurile fiind suficiente abia pentru plata salariilor. „Avem 15 angajaţi şi trebuie să vedem dacă mai întâi avem bani să le plătim salariile, avem şi facturi neachitate, precum şi câteva obligaţii de co-finanţări la diverse proiecte. De abia ne descurcăm cu banii”, a declarat Marian Ardeiu, primarul comunei Samarineşti. La Căpreni, cei 14 salariaţi ai administraţiei publice locale vor avea parte de o masă festivă, compusă din produse aduse de fiecare dintre ei de la propriul domiciliu. „Vom face o masă între noi, să vedem ce aduce fiecare de acasă. Legea nu ne permite să le dăm oamenilor prime şi decât să ne vină Curtea de Conturi pe cap, mai bine ne lăsăm păgubaşi”, a spus Emil Cătănoiu, edilul localităţii.

Petrecere la Târgu-Cărbuneşti

Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti nu le poate oferi salariaţilor decât multă sănătate, o felicitare şi o strângere de mână. De asemenea, le-a adresat acestora invitaţia de a se întâlni duminică, 8 aprilie, pentru a inaugura piaţa modernă a oraşului pentru a celebra hanuSărbătoarea Floriilor, dar şi Ziua Internaţională a Rromilor. Primarul oraşului Turceni nici nu îndrăzneşte să se gândească a le oferi celor 30 de salariaţi mici atenţii. „La câte probleme am avut, una în plus nu mai vreau. Legea nu ne permite să le dăm oamenilor prime deşi au salarii foarte mici, şi nici nu am putut să găsim vreo portiţă în lege de care să ne legăm”, a precizat edilul Ion Iordache. La Bengeşti-Ciocadia, conducerea administraţiei locale, alături de cei 20 de angajaţi, vor organiza o masă festivă în cea de-a treia zi de Paşte. „De bani nici nu se pune în discuţie problema de a le da. Le voi spune un Hristos a înviat şi vom face o mică masă, cu friptură de miel, ouă roşii, produse tradiţionale sărbătorii. Mai mult nu se poate deoarece suntem primărie săracă şi fără fonduri”, a declarat primarul comunei, Victor Geogia.

Posibile prime la Motru

Dorin Hanu, edilul municipiului Motru, va trimite câte o felicitare specială cu ocazia Sărbătorilor Pascale pentru 2.000 de cetăţeni. „În această perioadă, sunt preocupat să le dau salariile angajaţilor şi, ce ştiu, este că ei au prevăzut prin contractul colectiv de muncă şi o primă de 500 lei pentru fiecare”, a precizat primarul. Cei 30 de salariaţi ai Primăriei Bâlteni nu vor primi decât urări de bine din partea primarului Vasile Vlăduleanu. Acesta nici măcar nu va investi câteva sute de lei în confecţionarea unor felicitări pentru cetăţenii comunei, el susţinând că nu consumă banii pe felicitări şi că le va transmite sănătate şi urările specifice Paştelui prin viu-grai. Şi cei 93 de angajaţi ai Primăriei Bumbeşti-Jiu vor primi doar felicitări din partea conducerii. “Pe bani publici nu avem nimic pregătit de Paşte deoarece legislaţia e foarte restrictivă, şi nici bani nu prea sunt. Pe plan privat însă, vom organiza o masă festivă”, a declarat edilul Constantin Bobaru.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here