Scad temperaturile și se instalează ploile, Cardiacii și vârstnicii sunt sfătuiți să evite deplasările în aer liber

565

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi torenţiale, valabilă de marţi de la ora 17.00 până joi la ora 23.00, în aproape toată ţara. Cadrele medicale recomandă ca, în acest sezon, alimentaţia să fie cumpătată, să se evite alcoolul şi cafeaua; şi fumatul este, de asemenea, foarte dăunător. Persoanele sănătoase se adaptează mai uşor, însă cardiacii tolerează mai greu schimbările vremii.

Meteorologii anunţă, pentru zona noastră, o scădere a temperaturilor și instalarea ploilor, în următoarea perioadă. Medicii spun că efortul de adaptare la schimbările de temperatură intensifică circulaţia sangvină, vasele sangvine periferice se îngustează, de aceea inima este supusă unui efort suplimentar. Persoanele sănătoase se adaptează mai uşor, însă cardiacii tolerează mai greu schimbările vremii. Persoanele cu insuficienţă cardiacă nu suportă aerul rece şi au senzaţia că se sufocă atunci când ies din casă. Umiditatea şi frigul exacerbează simptomele bolii în aceste cazuri, de aceea cardiacilor li se recomandă un regim de efort moderat, iar dacă sesizează modificări de ritm cardiac, creşterea pulsului, trebuie să se adreseze medicului de familie. “Este obligatoriu pentru cardiaci să-şi ia o serie de măsuri odată cu venirea sezonului rece. În primul rând, este necesară vizita la medic pentru o eventuală modificare a tratamentului. Nu trebuie scăpată din vedere nici tensiunea arterială, care ar trebui măsurată zilnic”, menţionează purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Simptomele unui infarct
Cadrele medicale recomandă ca, în acest sezon, alimentaţia să fie cumpătată, să se evite alcoolul şi cafeaua; şi fumatul este, de asemenea, foarte dăunător. Se recomandă consumul de carne slabă, legume de sezon şi fructe, dar şi ceaiuri. În sezonul rece creşte şi numărul persoanelor care suferă de infarct miocardic. “Simptomele infarctului diferă de la o persoană la alta, dar în general, este vorba de: durere în piept, senzaţie de presiune toracică iradiată în ambele braţe şi la baza gâtului, respiraţie greoaie, bătăi neregulate ale inimii, palpitaţii, transpiraţie, anxietate, greaţă şi vărsături. La femei, cele mai comune simptome sunt: respiraţia sacadată, senzaţia de slăbiciune, oboseala şi indigestia”, spune purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here