5 candidaţi, în cursa pentru posturile de şef birou a CL Motru şi Târgu-Jiu din cadrul APIA

519

În această perioadă, la Bucureşti, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) este în plină desfăşurare concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante din cadrul APIA de şef birou CL Motru şi Târgu-Jiu. Peste cele două posturi, s-au înscris cinci candidaţi, ale căror dosare au fost şi admise. Este vorba despre următorii: Cristian Bulmoagă – CL Motru, şi Ionuţ Marian Apostoiu, Elena Luminiţa Curelea, Valentin Pădurariu, Ilie Popescu – CL Târgu-Jiu.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiilor publice de la centrele locale Motru şi Târgu-Jiu din cadrul APIA Gorj sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de master sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 2 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 5 septembrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.