Consiliul Judeţean Gorj, în febra concursurilor pe post

390

consiliul judeteanPrimele săptămâni din luna aprilie vor fi unele de foc pentru câteva direcţii şi servicii ale Consiliului Judeţean Gorj. Conducerea CJ Gorj a dispus organizarea a trei concursuri de promovare pe funcţii publice, fiecare concurs constând în proba scrisă şi proba interviului.

„Posturile scoase la concurs sunt pentru cei care au fost numiţi în aceste funcţii temporar şi cel mai probabil la concursurile ce vor fi organizate vor participa persoanele care ocupă în prezent acele funcţii”, a declarat Adina Andriţoiu, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Astfel, primul concurs se va susţine pe 12 aprilie când va fi proba scrisă, respectiv pe 14, la proba interviului, pentru funcţia de director executiv al Direcţiei juridice, administraţie publică locală şi transport public judeţean. Până acum, acest post era ocupat de Costel Marcău. De asemenea, pe 15 aprilie va avea loc proba scrisă pentru ocuparea postului de Şef serviciu la Serviciul investiţii şi evidenţă patrimoniu public şi privat, Direcţia tehnico-economică, urmând ca proba interviului să fie susţinută pe 18 aprilie. La ora actuală, pe acest post se află Elena Letiţia Gaucă. Şi tot luna viitoare, mai exact pe 19 aprilie, se va susţine proba scrisă pentru ocuparea funcţiei de Şef serviciu la Serviciul Unitatea judeţeană pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, Direcţia tehnico-economică din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Gorj. Conform programului de concursuri, proba interviului pentru ultimul post menţionat se va desfăşura în data de 21 aprilie, în prezent pe funcţie aflându-se Maria Liliana Florescu.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here