Credincioşii au făcut coadă la apă sfinţită

389

IMG_6237Mii de credincioşi creştin-ortodocşi din municipiul Târgu-Jiu şi din alte colţuri ale judeţului Gorj au mers la biserică pentru a asista la slujba de Bobotează şi pentru a lua Apă Sfântă. Oamenii au făcut adevărate cozi pentru a-şi umple sticlele cu agheasmă.

Agheasma este apa pe care preoţii o sfinţesc în cadrul slujbei religioase din dimineaţa de Bobotează. Se spune că fiecare creştin trebuie să aibă în casă Agheasmă Mare de la Botezul IMG_6239Domnului. Poate de aceea, târgujienii s-au grăbit să se aşeze la rând la bisericile din municipiul nostru pentru a nu rata ocazia de a-şi lua cantitatea de Apă Sfântă dorită.

Cozi impresionante în faţa bisericilor

IMG_6244Îndurând „gerul Bobotezei” din dimineaţa de 6 ianuarie 2011, târgujieni de toate vârstele şi cu precădere persoanele mai în vârstă, au format cozi impresionante în faţa bisericilor unde erau amplasate butoaiele cu apa sfinţită de preoţi. Foarte mulţi dintre credincioşi nu s-au limitat la câte o sticluţă cu apă sfântă, ci au luat litri întregi, îngreunând astfel accesul mai rapid al celorlalţi la agheasmă.

Dincolo de cozile create şi de dârdâitul din timpul aşteptării, oamenii au trăit sărbătoarea Botezului Domnului conform tradiţiei, dar după cum a simţit fiecare în parte.

Cum se ia agheasma?

IMG_6245Preoţii spun că Agheasma Mare se ia pe nemâncate dimineaţa, vreme de o săptămână, de la Bobotează până pe 13 ianuarie, după rugăciune sau după venirea de la biserică. În restul anului, se ia, de asemenea pe nemâncate, doar în posturi sau la sărbătorile mari, când venim de la biserică, mai ales dacă nu ne împărtăşim.

IMG_6249Cu Agheasma Mare se stropeşte prin casă, prin curte, se stropesc animalele şi chiar ogorul sau grădina, pentru a le feri de rele. De asemenea, se dovedeşte de mare folos pentru tratarea bolilor: fie gustată cu credinţă de către bolnav, fie prin stropirea celui suferind.

Pregătiri pentru Sfântul Ion

După ce şi-au luat agheasma de la biserică, gorjenii s-au îndreptat spre casele lor, unde foarte mulţi dintre ai au câte un sărbătorit, astăzi, fie că e vorba despre un Ion sau o Ioana.

Practic acest prenume este purtat de cei mai mulţi dintre români, în Gorj, la tot pasul fiind întâlnit un Ion, Ionuţ, Ionel, Nelu, sau o Ioana, Ionela, ori alte derivate din acest nume sfânt. Şi pentru că după sărbătorile Botezului Domnului şi Sfântului Ion intrăm direct în week-end, este de înţeles de ce gorjenii s-au grăbit să-şi ia agheasma şi să meargă la casele lor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here