Campania de strângere a fondurilor pentru Andrei, bate pasul pe loc

381

Elevii de la Colegiul Tehnic Motru au demarat, în luna septembrie o campanie umanitară având drept scop strângerea de fonduri necesare salvării vieţii colegului lor Andrei Moldoveanu. Tânărul suferă de leucemie şi numai o intervenţie chirurgicală îl poate salva, însă preţul acesteia este unul foarte mare: 150.000 de euro. Deocamdată, strângerea fondurilor bate pasul pe loc.

Andrei Cristian Moldoveanu este un tânăr motrean, care în luna iulie a acestui an a fost diagnosticat cu o boală cumplită: leucemie acută limfoblastică. Pentru a-l ajuta, colegii săi de liceu s-au mobilizat şi au informat autorităţile locale, dar şi populaţia, pentru a strânge banii necesari intervenţiei chirurgicale care îi va salva viaţa lui Andrei.

Deşi campania a început din septembrie, iar colegii şi profesorii săi au depus eforturi considerabile, până în prezent nu s-a reuşit să se adune nici jumătate din suma de 150.000 de euro, cât costă intervenţia. Operaţia urmează a fi efectuată în străinătate, de îndată ce Andrei va avea toţi banii.

Colegii lui Andrei nu renunţă

Niculina Chiţulescu, director educativ în cadrul Colegiului Tehnic Motru a declarat: ”campania începută în septembrie se derulează greu; nu s-au mai strâns bani. Noi avem ceva în plan, după Sărbători, deoarece campania nu s-a încheiat, Andrei având în continuare nevoie de sprijin financiar”. Trebuie adăugat faptul că, până acum s-au strâns două sute de milioane de lei, Primăria Motru oferind 2.000 de euro printr-o Hotărâre de Consiliul Local. Andrei este, în prezent, în spital la Bucureşti pentru o nouă cură de chimioterapie. Înainte de a pleca la spital, el a participat şi la câteva ore alături de colegii săi. De altfel, aceştia şi profesorii de la Colegiul Tehnic Motru nu renunţă şi continuă să întreprindă diverse acţiuni pentru a ajunge la inimile gorjenilor şi a-i determina să doneze atât cât pot, pentru ca în final, cei 150.000 de euro să fie strânşi şi să-i poată salva viaţa lui Andrei.

Scrisoarea lui Andrei, de Sărbători

Prin bună-voinţa Niculinei Chiţulescu, director educativ al Colegiului Tehnic Motru, am aflat despre o scrisoare impresionantă, aparţinând lui Andrei Cristian Moldoveanu. “Când vine 1 Decembrie cu toţii ne gândim la cadouri frumoase sub bradul împodobit, la petreceri, la veselie şi voie bună. Uneori suntem mulţumiţi, alteori nu prea, de cadourile primite. Uităm de multe ori că lângă noi sunt oameni care se gândesc doar să fie sănătoşi, să nu ducă povara unor boli cumplite”, scria Andrei.

“Iată ce îşi doreşte Andrei Moldoveanu, tânărul motrean care a mai câştigat între timp o victorie în bătălia cu leucemia”, subliniază Niculina Chiţulescu. Cum sărbătoarea Naşterii Domnului se apropie, Andrei i-a scris lui Moş Crăciun: “Dragă Moş Crăciun, dacă vrei să îmi aduci ceva, eu te rog să faci o minune şi să mă vindec de această boală cât mai repede…”. Aceasta este doar o frântură din scrisoarea tânărului, însă conţine esenţa dorinţelor sale.

Dorinţa colegilor de la C.T. Motru

Colegii lui Andrei Moldoveanu, elevi ai Colegiului Tehnic (C.T.) Motru, îi transmit acestuia, prin intermediul publicaţiei noastre, “sărbători liniştite şi să câştige lupta începută acum câteva luni de zile cu boala cumplită pe care o are”. Totodată, ei îşi doresc să reuşească strângerea cât mai rapidă a sumei necesare realizării intervenţiei chirugicale şi fac un apel, prin vocea Niculinei Chiţulescu, la sufletele oamenilor: „nu uitaţi: un copil are nevoie de sprijinul nostru! Să fim mai buni de Sărbători, să nu-i uităm pe cei aflaţi în suferinţă”.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here