Pe mulţi i-a surprins spiritul enciclopedic al lui Mihai Eminescu, care a cuprins arii vaste ale culturii. Geniul eminescian s-a manifestat cu plenitudine în domeniul filosofiei, istoriei, lingvisticii, economiei politice şi altele, fără a ocoli ştiinţele juridice. Mărturii în acest sens sunt numeroasele articole publicate, mai ales în ziarul „Timpul”.
Dar să enumerăm câteva din sursele formării intelectuale ale poetului nostru naţional.
A fost pasionat pentru munca de documentare, încă din perioada preuniversitară. La biblioteca gimnazială de la Cernăuţi a studiat multe traduceri, printre care tratatul lui Baumeister „Dreptul natural”, tradus de către Samuil Micu-Klain, devenit „Legile firii etice şi politice” sau „Filosofia cea lucrătoare”.
La Universitatea din Viena s-a înscris la Facultatea de Filosofie unde a frecventat cursurile lui Robert Zimmerman, Teodor Vogt, Karl Sigmund Barach-Rappaport şi alţii. În semestrul de iarnă 1871/1872 şi în cel de vară din 1872, la Facultatea de Drept, pe care o frecventa, tot acum, şi Ioan Slavici, cel mai apropiat prieten al său, încă din timpul studiilor de la Viena. Profesorii săi de la Filosofie predau cursuri şi la Facultatea de Drept şi venea să-i asculte şi aci. La Drept se preda Dreptul Roman de către RudolfIhering, Dreptul Finanţelor de către Lorenz Stein, Jurnalistica engleză şi germană(despre ultima, chiar poetul face referire în manuscrisul 2291, 3). Eminescu a mai făcut referire la unele idei ale lui Hegel din „Filosofia Dreptului”.
Iată o referire a lui Ioan Slavici: „Pe când eu eram plin de pandecte, de canoane şi de instituţiuni medievale, Eminescu era plin de filosofiile de tot felul şi dacă eu eram tare în materia mea, Eminescu era tare în argumentaţiune şi rămânea învingător chiar şi atunci când discutam asupra dreptului, încât îmi rămânea întotdeauna impresiunea că el nu cunoaşte dreptul deopotrivă cu mine, dar îl înţelege mai bine şi judecă în materie de drept mai sigur şi mai bine ca mine”.
Studiul dreptului, de către Eminescu, a fost continuat şi după perioada universitară. A studiat „De l esprit des lois” („Spiritul legilor”)de Montesquieu, la care face referire în unele din manuscrise. După ce studiază „Câteva observaţiuni asupra legislaţiunii şi organizării judiciare” a lui G Mârzescu, va face unele aprecieri pertinente despre magistratură, în ziarul „Timpul” din 27 septembrie 1881. Tot în „Timpul” din 17 decembrie 1882, scoate în evidenţă necesitatea ca delictele de presă să fie mai întâi rezolvate de către curtea cu juraţi şi apoi de tribunale.
Sunt cunoscute şi alte contacte ale lui Eminescu cu problemele juridice. Dar, un fapt, mai puţin cunoscut, merită atenţia. În perioada octombrie 1864 – februarie 1865, Mihai Eminescu a fost practicant la Tribunalul din Botoşani. Redau conţinutul cererii de încadrare: „Domnule Preşedinte, Având dorinţa de a servi în cancelaria onorabilului tribunal la care Domnia-Voastră presidaţi, vă rog să binevoiţi a ne prenumera între practicanţii. Crededu, domnule Preşedinte, că-mi veţi aproba cererea mea, vă rogu să bine-voiţi a primi asigurarea profundului meu respectu. Mihai Eminovici 864, Octombrie în 4 dille”.
După aprobarea cererii, Eminescu a lucrat câteva luni ca practicant, perioada în care a fost remarcat rapid de conducerea tribunalului, motiv pentru care a fost promovat copist la Comitetul Permanent al judeţului Botoşani.
Sesiunea din martie 1877 îl include pe Mihai Eminescu, jurat la Curtea de Juraţi din Iaşi.
Desigur, că această experienţă din timpul adolescenţei, îl va determina ca în perioada universitară, cât şi după, să-şi îmbogăţească cunoştinţele din domeniul dreptului.
În scurta sa viaţă, Mihai Eminescu ne-a dăruit, nouă românilor, o identitate scumpă, prin tot ce a creat şi în tot ce a întreprins, fiind călăuzit de spiritul dreptăţii. Detractorii lui Mihai Eminescu ar trebui să fie puși la zid.
jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni
