Ca la noi, la nimeni – Cioloş se arde cu Sănătatea!

402

Nimic din proasta gestionare a Sănătăţii nu se îndreaptă. Este unul din motivele pentru care va continua exodul medicilor români spre alte meleaguri unde sunt respectaţi şi, evident, mai bine plătiţi.
În acest moment, potrivit unui studiu al Fundaţiei Colegiului Medicilor, 12.000 de medici din România lucrează în străinătate. Dar ce este şi mai grav, 80% dintre tinerii absolvenţi de Medicină vor să plece peste hotare! În aceste condiţii, singura soluţie ar fi să fie schimbat întregul sistem al Sănătăţii publice pentru ca medicii aflaţi în străinătate să revină acasă.
Lipsurile din sistem sunt numeroase: organizarea învechită şi autocratică; subfinanţarea Sănătăţii; proasta percepţie pe care societatea şi autorităţile le au faţă de medici. Indiferenţa autorităţilor a fost şi este la ordinea zilei. În vreme ce respectul faţă de doctori aproape că nu există. Până şi marile somităţii ale chirurgiei cardiovasculare, cum este prof.univ.dr. Irinel Popescu, ori ale transplanturilor renale ori de ficat sunt, ca şi fostul preşedinte al colegiului medicilor, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoaie, cu toţii condamnaţi cu suspendare! Ce să mai vorbim de medicii obişnuiţi. Face DNA-ul filaje şi bagă la pârnaie un doctor până şi pentru 5 lei sau o ciocolată!
Din moment ce sistemul de Sănătate publică este subfinanţat, lipsa de personal vine ca urmare firească a salariilor mici. Indecente. Ca să nu spunem ruşinoase. Între cei 80% care vor să părăsească ţara nu sunt numai tinerii absolvenţi de medicină, ci şi medicii prost plătiţi, dintre aceştia circa 30% şi-au făcut deja bagajul. Şi numai 10% dintre tinerii absolvenţi aleg din start să rămână în România. Aşa se face că circa 13.000 de posturi de medici sunt vacante, iar unele dintre acestea sunt specializări precum Terapie Intensivă, ORL, Oncologie sau Cardiologie.
De la bun început, postul de ministru al Sănătăţii l-a ocupat un excelent profesionist – prof.univ.dr. Achimaş Cădariu, dar un execrabil manager şi comunicator. Ca la toate remanierile, primul ministru a înlocuit un ministru prost cu altul şi mai slab! Nici Sănătatea n-a făcut excepţie, Vlad Voiculescu nefiind nici în specialitate, iar ca manager o nulitate. Un pic mai bun de gură şi la fel de mincinos ca şi primul ministru Dacian Julien Cioloş. Premierul fiind campion la declaraţii fără acoperire, interviuri mincinoase şi promisiuni aiurea.
De obicei, o experienţă neplăcută te face mai prudent decât este necesar. Nu e şi cazul primului ministru Cioloş, care anunţă că „trebuie eliminate corupţia şi indiferenţa din Sănătate” şi alte baliverne de felul acesta. Pe 5 mai 2016, într-o conferinţă de presă a declarat „Sănătatea ca prioritate numărul unu”. S-a crezut din start că gogoaşă, din moment ce cu doar două săptămâni mai înainte ş declarase „Prioritate ZERO!” Mai are vreo trei luni de mandat, iar semnele că s-ar ţine de promisiuni sunt chiar ZERO!, iertată-mi fie repetarea cuvântului ZERO. O caracteristică a realizărilor Cabinetului Cioloş. Că tot ZERO are şi la absorbţia fondurilor europene!
Doctor de meserie, Sorin Paveliu îi face un rechizitoriu şi enumeră toate nerealizările celui mai prost guvern din 1990 încoace pe site-ul www.adevarul.ro. În care concluzionează: „Dacă lucrurile bune întârzie să apară, guvernul şi ministerul Sănătăţii au dat însă dovadă de ţin cu tot dinadinsul să facă viaţa medicilor mai amară.” Referindu-se aici la idioata ordonanţă de urgenţă privind plăţile gărzilor suplimentare conform salariilor din anul de tristă amintire al Guvernului Boc, anul 2009. În rele, nu doar că-l depăşeşte pe Emil Boc, dar îl şi copiază. Pe furiş!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.