Operele lui Brâncuşi, o prioritate pentru Ministerul Culturii

778

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a vorbit de curând, în cadrul unei conferinţe de presă, despre priorităţile mandatului său şi anume: Programul Naţional de Restaurare, Patrimoniul Cultural Naţional, dosarul Roşia Montană, lista indicativă UNESCO, problema cetăţilor dacice şi Codul Patrimoniului. Şuteu, dar şi Ştefan Balici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), au vorbit despre o nouă încercare de includere a Ansamblului brâncuşian “Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu în patrimoniul UNESCO.
“Discutam şi despre dosarele pe care România încearcă deja să le includă în lista patrimoniului mondial fără succes: Ansamblul de la Târgu-Jiu al lui Brâncuşi şi centrul istoric al Sibiului. Ambele dosare au fost înaintate către UNESCO şi au primit referate negative de la forurile care consiliază UNESCO şi au fost retrase. Ambele dosare trebuie reluate, regândite pentru a putea fi din nou înaintate cu succes”, a declarat directorul INP. Referitor la reîncercarea de includere a operelor brâncuşiene pe lista UNESCO, ministrul Culturii, Corina Şuteu a precizat: “Aceste dosare trebuie să corespundă cu valorile şi principiile UNESCO. De aceea procesul este atât de lung; există o exigenţă a valorii universale care trebuie respectată. Ne-am reangajat într-o anumită capacitate de expertiză, aptă să determine şi să construiască dosare într-o formă în care UNESCO consideră că este echivalentă exigenţelor pe care UNESCO le patronează”.
În lista patrimoniului mondial există Roşia Montană, introdusă în documentul indicativ al României în februarie, dar şi dosarele în stadii diferite ale ansamblului de la Târgu-Jiu al sculptorului Constantin Brâncuşi, centrul istoric al Sibiului şi Limesul Roman.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here