Un gorjean primit de primul ministru interimar al Qatarului – Excelența Sa, Ambasadorul Aurel Turbăceanu, invitat în Qatar, după 20 de ani!

800

De obârșie din comuna Baia de Fier, județul Gorj, Excelența Sa Ambasadorul Aurel Turbăceanu a primit invitația de a vizita Qatarul, la 20 de ani după ce și-a încheiat mandatul de Ambasador al României acolo, semn că importanți diplomați ai acestei țări nu l-au uitat. Și mai ales nu au uitat că Domnia Sa a fondat Ambasada României în Qatar, la Doha.

Cu o carieră diplomatică impecabilă, Excelența Sa Ambasadorul Aurel Turbăceanu a parcurs toată filiera în domeniu, începută la Ambasada României în Egipt, apoi în Libia și alte țări arabe din Orientul Mijlociu.
O carieră frântă brusc în anul 1979, când a fost rechemat în Ministerul Afacerilor Externe, din pricină că o verișoară a distinsei sale soții, jurnalista și scriitoarea Mariana Turbăceanu, fiică de Preot din Baia de Fier, i-a mai complicat nițel dosarul. Vinovata fără vină avea o verișoară, pare-mi-se, ce se căsătorise în Statele Unite ale Americii. Abia din 1990, diplomatul Aurel Turbăceanu a fost retrimis ca Ambasador în img214Orientul Mijlociu, unde a pus bazele unor noi Ambasade ale României în zonă: în Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe și Iordania, dacă nu mă-nșel. Oricum, vreo patru la număr.
Anul acesta, în 2016, s-a trezit cu invitația inedită și binemeritată. Ulterior retragerii sale de la post, Excelența Sa Ambasadorul Aurel Turbăceanu a scris și publicat cărți de memorii diplomatice, bine apreciate de colegii săi din Asociația Diplomaților Români de Carieră, dar și de străini. La una dintre lansări fiind prezenți nu mai puțin de vreo 60 de ambasadori ai țărilor arabe la București și oameni de afaceri arabi, investitori în România.
Iată că, la rubrica DEPUTY PM MEETS ROMANIAN DIPLOMATS, din pagina intitulată Nation, a cotidianului de limbă engleză Qatar Tribune, din 8 aprilie 2016, ziar în întregime policrom, a apărut fotografia primirii la Primul ministru interimar Excelența Sa Ahmed bin Abdulah al Mahmoud a Excelenței Sale Aurel Turbăceanu și a Ambasadorului actual al României în Qatar, la Doha, Excelența Sa Cristian Tudor. Desigur, ziarele de limbă arabă din capitala Doha au acordat și ele spații mai ample în tiraje mari, dar ne-am oprit la cel de limbă engleză.
La cei 80 de ani ai săi împliniți, Excelența Sa Aurel Turbăceanu încă scrie cărți de mare interes diplomatic. Dacă sănătatea-i va permite, pe adresa Domniei Sale au mai sosit două invitații pe care ar dori să le onoreze: una din Arabia Saudită și a doua din Palestina. Acum, în Săptămâna Luminată, ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea puteri și să-i întărească sănătatea spre a-și putea duce la îndeplinire planurile.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here