Spectacol cultural-folcloric la Runcu

557

În bătătura Casei-muzeu ”Maria Apostol” din Runcu se va desfășura în această seară un spectacol cultural-folcloric prilejuit de lansarea unei cărți dedicate celebrei interprete de muzică populară. La spectacol își vor aduce aportul mai mulți interpreți de muzică populară din Gorj și Mehedinți.

Primăria și Consiliul Local Runcu, Obștea ”Muntele Runcu” și Asociația Culturală ”Doruleț din România” organizează astăzi, de la ora 18.00, în bătătura Casei-muzeu ”Maria Apostol” din Runcu, spectacolul cultural-folcloric ”La Măria, Runcu-Gorj”, prilejuit de lansarea cărții-document ”Maria Apostol, nemuritoarea din Runcu-Gorj”. Invitați de onoare vor fi Domnica Trop, Tezaurul uman viu al României, Nina Predescu, voce distinctă a Olteniei, Marcel Parnica, dirijorul Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, și Ion Apostol, fratele celebrei artiste. Își vor mai aduce aportul invitații speciali: Emilia Drăgotoiu-Nanu, Maria Corlan-Mischie, Elena Popescu-Lăzăroiu, Angelica Mirea, Neluțu Trandafir, Roxana Croitoru, Luiza Ciudin, Amelia Cârciu, Bianca Sârbu, Ionela Trandafir, Constantin Logofetescu, Ionuț Pârvan, Ana-Maria Lazăr, Grupul Folcloric ”Maria Apostol” și Grupul Folcloric ”Vlăstarele Dobriței”. De asemenea, Sabin Firiza, din Runcu, și Dobrel Dobre, din Bumbești-Pițic, vor oferi spectatorilor momente poetice.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here