La 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, trupa de teatru ”Franc”, a Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu îl sărbătorește astăzi pe marele sculptor la Sorrento, în Italia.
Aflată acolo între 14-20 februarie, cu ocazia desfășurării Festivalului Francofon, data de 19 februarie a fost dedicată ”Serii Brâncuși”, seară în care se prezintă un film documentar despre viața marelui sculptor. Doamna prof. dr. Ana-Daria Ionescu-Haidău, director al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” și profesor de arte vizuale, aflată la fața locului – alături de inițiatoarea și coordonatoarea trupei ”FRANC”, doamna profesor Mihai Melania, de limba franceză – le va vorbi tuturor celor prezenți, despre simbolistica operelor brâncușiene.
Trupa ”FRANC”
Trupa ”FRANC” înființată în vederea promovării limbii franceze, limbă în care se și prestează piesele de teatru de către elevii români, se află deja la a șaptea participare de acest gen! La Arad se desfășoară anual Festivalul Internațional de Teatru Francofon pentru licee, ”AMIFRAN”. În luna octombrie 2015, ca urmare a unei prestații de excepție a elevelor în piesa de teatru ”Auto-psy”, a scriitorului francez Gérard Gruhn – ”având ca subiect drama unei tinere fără copilărie și fără adolescență care devine cinică și naivă datorită familiei în care a trăit”, după cum declară coordonatoarea proiectului, doamna profesor Melania Mihai – trupa ”FRANC” a câștigat din nou dreptul de a vizita o țară europeană, de această dată, Italia. Desigur, de la montarea spectacolului nu putea să lipsească un profesor al specialității Arta Actorului, pe care îl regăsim în persoana actorului Cosmin Brehuță! Jucată în prima zi a festivalului, piesa de teatru ”Auto-psy” a fost primită cu multe aplauze și aprecieri.
Participarea trupei ”FRANC” la Journees de Theâtre Scolaire Francophone în perioada 14-20 februarie 2016 la Sorrento, în Italia, va aduce un nou premiu în palmaresul trupei ”FRANC” și al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”?
Primăria sprijină acest proiect
”Ne bucurăm de sprijinul Primăriei Târgu-Jiu, prin ajutorul domnului primar Florin Cârciumaru, care ne-a oferit încrederea și materialele publicitare cu municipiul Târgu-Jiu și cu sculptorul Brâncuși. Prin pliantele distribuite contribuim, astfel, la o reală promovare a culturii românești, în general, a plaiurilor gorjenești și a lui Constantin Brâncuși, în special, acum la ceas de sărbătoare, la exact 140 de ani de la nașterea renumitului sculptor”, declară directorul Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”, Ana-Daria Ionescu-Haidău, de la Sorrento.
Eugenia-Liliana Ștefănescu