8 autospeciale de ultimă generaţie, pentru pompierii gorjeni

450

Proiectul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”, a ajuns la final, pompierii gorjeni fiind dotaţi cu opt autospeciale noi. Autospeciale de ultimă generaţie pot fi folosite atât pentru intervenţia la incendii, cât şi la inundaţii, descarcerări sau alunecări de teren.

Ieri, în cadrul unei conferinţe, au fost prezentate rezultatele obţinute în urma proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”. Opt echipamente au fost repartizate judeţului Gorj. Este vorba de patru autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele, trei autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă – FRAP. Proiectul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia” a fost semnat în anul 2009, iar data la care se va încheia acest contract de finanţare este 27 ianuarie 2013. Beneficiar a fost Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud – Vest Oltenia, formată din cele cinci judeţe ale regiunii reprezentate de Consiliile Judeţene Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Consiliul Judeţean Dolj a fost liderul acestei asociaţii.

Scopul proiectului
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul regiunii patru sud – vest Oltenia prin reducerea timpului de intervenţie prin acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Valoare totală a proiectului este de 51.125.806,71, respectiv 11.381.290, 38 euro. “Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud Vest Oltenia”, a achiziţionat în acest proiect, pe loturi un număr de 44 de echipamente specifice, autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă în număr de 21 de bucăţi, câte 4 autospeciale pentru fiecare judeţ, autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare, şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, FRA 15 bucăţi, câte 3 autospeciale fiecărui judeţ, autospeciale de cercetare NBCR, nuclear, biologic, chimic, radiologic 2 bucăţi, acestea deservind toată regiunea. “Autospeciale pentru descarcerări grele, câte 5 bucăţi, câte una pentru fiecare judeţ şi un centru mobil de comandă şi control, 1 bucată. Judeţului Gorj i-au fost repatizate 8 dintre aceste echipamente, o autospecială pentru intervenţii grele”, a precizat Flavia Raus, manager de proiect.

Principalii beneficiari
Din punctul de vedere al conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, acesta este proiectul cel mai important de altfel şi singurul prin care ISU a primit în dotare tehnică nouă de intervenţie. „Principalii beneficiari suntem noi cei care intervenim pentru salvarea vieţilor şi protejarea bunurilor materiale în situaţii de urgenţă iar pe de altă parte beneficiarii indirecţi vor fi cetăţenii judeţului Gorj. Cele 8 autospeciale de intervenţie intrate în dotarea inspectoratului au înlocuit tehnica veche şi depăşită moral de intervenţie. Ţin să subliniez că pe acestea sunt inclusiv echipamente pentru protecţia salvatorilor. Scopul acestui proiect este acela de îmbunătăţire a dotării ISU Gorj cu tehnică nouă şi modernă de intervenţie pentru scăderea timpului de reacţie, atunci când evenimente deosebite duc la producerea de situaţii de urgenţă”, a precizat Liviu Dumitraşcu, şeful ISU Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here