25.000 de fermieri gorjeni, aşteptaţi cu cererea la APIA Gorj

614

Aproximativ 1.700 de cereri au fost depuse de fermierii gorjeni în prima săptămână de la începerea campaniei privind plata pentru suprafaţă, din totalul de peste 2.200 câte au fost programate de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Gorj pentru această perioadă.

În total, pe întreaga durată a campaniei, sunt aşteptaţi circa 25.000 fermieri să depună cereri pentru o suprafaţă de 95.000 hectare.
În prima săptămână a campaniei, reprezentanţii APIA Gorj au programat un număr de 2.244 de fermieri, dintre aceştia depunând cereri, însă, doar 1.695. Termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată pe suprafaţă este luna mai, iar cei care nu îl vor respecta, vor primi sancţiuni sub formă de penalizări. “Noi am înştiinţat fermierii să vină să depună cereri. Până în prezent s-au prezentat circa 65% din cei programaţi în prima săptămână a campaniei. Suprafaţa aferentă celor 1.695 de cereri depuse este de 5.280 hectare. Noi am fi dorit să vină cât mai mulţi ca să nu ne aglomerăm spre sfârşitul campaniei, sperăm să vină în perioada următoare”, a precizat Constantin Negrea.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.