Nu mai puţin de 11.194 de petiţii au ajuns anul trecut pe birourile funcţionarilor din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Acestea au fost înregistrate la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor, înfiinţat la Târgu-Jiu de aproape 14 ani.
Din cele 54.392 documente înregistrate în anul 2015 la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, un număr de 11.194 reprezintă petiţii propriu-zise, care au fost repartizate spre soluţionare compartimentelor de specialitate. Principalele solicitări adresate de către cetăţenii municipiului sunt: adeverinţe de la Registrul Agricol (4.199); anchete sociale în vederea obţinerii unui grad de handicap, pentru încredinţarea minorilor în cazurile de divorţ, propuneri cu privire la instituirea unor măsuri de protecţie pentru minori, curatele speciale (2.192); certificate de nomenclatură stradală (2.347); certificate de urbanism (1.528); autorizaţii de construire/demolare (752); atestate de producător (88); carnete de comercializare (88).
Aplicaţie pentru smartphone
Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, a anunţat, ieri, că autorităţile doresc să pună în funcţiune o aplicaţie mobilă pentru smartphone menită să vină în sprijinul târgujienilor care doresc să sesizeze, ori să vină cu propuneri pentru administraţia locală sau chiar să fie la curent cu agenda culturală şi evenimentele derulate la nivel local. “Analizăm posibilitatea introducerii unei aplicaţii pe smartphone pentru ca locuitorii să poată face sesizări, să vină cu propuneri, s-ar putea chiar introduce şi o agendă culturală a municipiului. Vom verifica utilitatea acestei aplicaţii şi în alte oraşe din ţară care au implementat-o”, a declarat Adrian Tudor.
Telefonul 984, apelat de 1.953 de ori
Centrul pentru Informarea Cetăţenilor răspunde şi de gestionarea sesizărilor adresate la Telefonul Cetăţeanului – 984, prin preluarea mesajelor şi transmiterea acestora la serviciile de specialitate. La acest telefon au fost înregistrate în cel de-al doilea semestru al anului trecut un număr de 1.953 de propuneri şi sesizări. 628 dintre acestea erau legate de atribuţiile Serviciului Gospodărie Comunală, 635 au fost transmise către SC Edilitara, 261 au ajuns la SC Aparegio, Direcţia Tehnică a primit 248, iar Poliţia Locală 127.
Cele mai multe înregistrări primite la Telefonul Cetăţeanului sesizează apariţia unor disfuncţionalităţi la iluminatul public – becuri arse în diverse zone ale oraşului care au fost rezolvate în cel mult 24 de ore, defecţiuni la sistemul de iluminat stradal şi montarea unor lămpi în anumite zone ale oraşului, solicitarea intervenţiei compartimentului de gestionare a câinilor fără stăpân, sesizări cu privire la executarea unor lucrări de construire fără autorizaţiile necesare, indicatoare de circulaţie rupte sau căzute, asfaltarea şi plombarea gropilor din carosabil, solicitări pentru cosirea ierbii sau toaletarea copacilor şi a gardului viu, asfaltarea şi plombarea gropilor din carosabil, maşini abandonate sau parcate în locuri nepermise.
De asemenea, în anul 2015, Centrul pentru Informarea Cetăţenilor din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a înregistrat şi documentele de la instituţii şi autorităţi publice. Astfel 54 au fost de la Consiliul Judeţean Gorj (46 rezolvate favorabil, 5 intern), 255 de la Instituţia Prefectului (200 rezolvate favorabil, 55 intern), 51 de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj (47 rezolvate favorabil, 4 intern) şi 17 de la Direcţia de Sănătate Publică Gorj (10 rezolvate favorabil, 7 intern).
Izabella Molnar