Poveste înlăcrimată – Scara care ucide

486

Fiecare moare singur, se spune, iar trista şi tragica poveste ce m-a îndurerat profund merită puţină atenţie. Doar 66 de ani i-au fost date lui Puiu lui Tică Tanu, pe numele său adevărat Constantin Fuiorea, să trăiască. Locuia singur, la Peştişani, şi s-a stins tot singur.

Îmi fusese coleg de şcoală, cel supranumit Puiu Drăguţu. Sau Puiu lui Tică Tanu, după numele de botez şi supranumele tatălui său Constantin Fuiorea şi el, ba pădurar, ba om cu fonciirea şi petrecăreţ de fel. Pentru bunătatea şi generozitatea sa, lui Puiu i se mai zicea şi Boierul Boierilor. Prieten cu toată lumea. Mă tot întreba, pe vremea când făceam naveta la Gorjeanul, la Târgu-Jiu: „Ce mai e pe la târg?” Şi tot el îşi răspundea, ca un înţelept: „Lume multă, oameni puţini. Nu-i aşa?”
În chiar anul revenirii mele acasă, ca Redactor şef la Gorjeanul, mă trezesc cu el că pe 9 august, seara, să nu-mi fac program. Păi eu vin târziu, pe la ora 21. „Nu-i nimic, te aştept! Deşi ştiam că el aproape că se culca odată cu găinile, mai exact după ce le băga-n coteţ. Dar, ce-i pe 9 august?, îndrăznesc eu să întreb. Fac 60 de ani. Păi cum, nu eşti mai mic ca mine?, îngaim eu. Aşa-l ştiam din şcoală şi din liceu. Cu un an mai mic. Uitasem că, copil fiind, căzuse şi avea o mică cocoaşă. Din pricina căreia pierduse un an de şcoală. Deşi el se născuse cu vreo trei luni înaintea mea, pe 9 august 1949.
Şi m-am dus, cu un cadou mic, că şi el era mic de statură, plus o sticlă de şampanie. Mi-a arătat un tablou. Acolo e mama Ilinca cu sora ei Varvara, fotografiate în costume populare de sărbătoare. Ca pe timpuri. Mai târziu, peste ani, n-am mai găsit tabloul la locul lui şi-l întreb unde-a dispărut. A venit unchiul Traian să mă tundă şi nu pricepea ce caută bunica lui Varvara în tabloul frumos înrămat. Şi cum Puiu i-a spus că mama Ilinca, bunica lui din partea mamei sale Ana era soră bună cu Varvara. Despre care ştiam şi eu că-i bunica mamei mele Maria Predoşanu, născută Roşca. Iar nea Traian Roşca era şi unchiul meu, filosoful satului, dar şi fostul frizer al comunei Peştişani. Şi, uite-aşa, am aflat că Puiu îmi era văr de-al doilea. Zic era, pentru că pe 24 octombrie 2015 a plecat la cele veşnice, fiind îngropat alături de tatăl său Constantin şi mama sa Ana, cărora le dădea foarte des de pomană.
Anul trecut, pe 24 octombrie fusese sâmbăta morţilor. Puiu Drăguţu dusese coşul la Biserica din Peştişani, apoi a mers la cimitir şi le-a dat de pomană părinţilor săi Constantin şi Ana. I-a cinstit cu ţuică şi vin pe consătenii ajunşi la sâmbăta morţilor. O fi degustat şi el ţuică. Vin bea mai rar, deşi ca un bun gospodar avea poate cel mai bun vin din sat. Îşi lucra via din deal, dar mai avea viţă de vie neagră într-o grădină pe care-o împărţea cu sora sa Elena-Lenuţa Curcă, rămasă văduvă mai devreme. Apoi, revenit acasă şi-a mai invitat alţi prieteni, inclusiv pe partenerul meu de table din acea zi, Nicu Giura, dar Giura s-a dus târziu, pe la ora 18,45, şi a băut doar un păhărel de ţuică. N-avea chef, se grăbea să-şi facă focul în sobă, dar nu l-a putut refuza pe Puiu care a insistat să bea pentru sufletul lui Tică Tanu, tatăl.
Nicu Giura a plecat, iar Puiu şi-a făcut şi el focul. Dormea într-o cameră la etaj, urcând pe o scară înaltă şi fără parapet. În camera de la parter îşi făcuse o sobă nouă, din teracotă tot nouă. Se mândrea cu ea şi i-a zis lui Nicu Giura că-i ultima zi când mai doarme în camera bună de sus. Urma ca de duminică să facă focul în soba cea nouă şi să se mute definitiv jos. Giura a fost penultimul om care l-a mai prins pe regretatul Puiu în viaţă. Care-l mai aştepta pe la el, să-l cinstească, pe un amic Bolborea. Abia acest bun prieten al lui Puiu, Bolborea avea să spună ce se întâmplase. Când s-a dus, după orele 19-19,15, Puiu zăcea întins pe patul din camera de sus, cu grave lovituri la cap şi într-o baltă de sânge. S-ar putea spune că şi-a dat ultima suflare în braţele lui Bolborea. Dar ce se întâmplase, de fapt?
Reuşise să facă focul şi s-a mai dus să aducă încă un braţ de lemne. Pe întuneric, cu scara aceea îngustă, totuşi, şi fără balustradă, s-a împiedicat şi a căzut de-a rostogolul până jos. Cu ultime eforturi, Puiu a mai apucat să urce scara ucigaşă şi să se aşeze pe pat. Bolborea a mai apucat să schimbe cu Puiu Drăguţu doar câteva vorbe, să-l ia în braţe şi, cu durere, să-i aprindă o lumânare.
Tristeţe mare la înmormântare şi multe coroane. L-au condus pe drumul cel fără de întoarcere sora, nepoatele şi nepoţii. Plus mulţii săi prieteni. Fusese profesor suplinitor în Valea Jiului, la Lupeni, apoi 34 de ani Unicul pedagog al Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani. Puiu Drăguţu avusese şi drăguţe, ca un bărbat scund şi dotat ce era. O fată se mutase la el şi au stat împreună vreo două săptămâni. Dar a uşuit-o sora lui Puiu, Lenuţa Curcă, nefiindu-i pe plac. Şi aşa s-a scurs viaţa, vreme de 66 de ani, atâta cât i-a fost caierul vieţii minunatului Om Constantin-Puiu Fuiorea. Zis Pedagogu’.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here