Ziua Mondială a Diabetului, marcată și la Târgu-Jiu

2856

Ziua Mondială a Diabetului este marcată la data de 14 noiembrie, în acest an sărbătorindu-se sub sloganul “Diabetul și familia” și având ca simbol un cerc albastru. La nivelul municipiului Târgu-Jiu, această zi se va marca prin măsurarea gratuită a glicemiei, în lanțul de farmacii Dav.

Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale a Diabetului. A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Diabetul constituie de mult timp un domeniu de preocupare pentru OMS, iar relațiile oficiale între OMS și FID datează din 1957.

Ziua Mondială a Diabetului, marcată și la Târgu-Jiu
Dr. Lucreția Pârcălăboiu, coordonatorul judeţean al Programului de Diabet Zaharat a reușit și în acest an să atragă parteneri din domeniul sănătății, cu ajutorul cărora să poată marca Ziua Mondială a Diabetului. “Lanțul de farmacii Dav mă susține și efectuează teste de glicemie gratuite, între orele 08.00 și 13.00. Am instruit personalul care le va efectua, iar cetățenii care vor fi depistați cu glicemie mai mare de 126 mg vor fi direcționați către mine pentru consultații și analize suplimentare”, confirmă dr. Lucreția Pârcălăboiu. În ultima perioadă s-a observat că peste o mie de gorjeni sunt diagnosticați, anual, cu diabet. La ora actuală, la nivelul judeţului nostru sunt prinşi în evidenţele medicilor nu mai puţin de 16.020  diabetici, iar la sfârșitul anului trecut erau 15.142. Și numărul dependenților de insulină a crescut, ajungând la 3.309. Peste 9.256 de diabetici din județul nostru provin din mediul urban, iar 6.764 sunt din mediul rural. 9.043 bolnavi sunt insulinodependenţi, iar 3.668 au alte forme de diabet. Pentru a se proteja de diabet, oamenii trebuie să pună accent pe evitarea factorilor de risc în relaţie cu diabetul – fumatul, consum excesiv de alcool, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, obezitatea şi stresul. O echipă de oameni de știință de la Universitatea Națională Australiană (ANU) a studiat aproximativ 40.000 de persoane din Thailanda între anii 2005 și 2013 și a descoperit că mii de cazuri de boală puteau fi prevenite anual, dacă subiecții renunțau la consumul de băuturi îndulcite cu zahăr și sucuri carbogazoase.

Diabetul, o boală gravă, dar care poate fi prevenită
Diabetul este o boală cronică care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină sau când organismul nu poate utiliza eficient insulina pe care o produce. Hiperglicemia sau nivelul ridicat de zahăr din sânge este un efect al diabetului zaharat necontrolat. De-a lungul timpului, diabetul poate afecta inima, vasele de sânge, ochii, rinichii și nervii. O dietă sănătoasă, activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale și evitarea consumului de tutun pot preveni sau întârzia instalarea diabetului de tip 2. Conform datelor Federației Internaționale de Diabet, la nivel mondial, numărul persoanelor afectate de diabet se apropie de 400 de milioane, iar anual, în rândul acestora se înregistrează 5 milioane de decese. În cazurile de diabet de tip 2, se estimează că, printr-o alimentație corectă și exerciții fizice, poate fi împiedicată sau întârziată apariția diabetului până la 70% din cazuri, până la nivelul anului 2035, însemnând 150 de milioane de persoane. Numărul diabeticilor, la nivel mondial, era de 382 de milioane în 2013 și se estimează că va ajunge, în anul 2035, la 600 de milioane. La nivelul anului 2013, peste 79.000 de copii au dezvoltat diabetul zaharat de tip 1, iar peste 21 de milioane de născuți-vii au fost afectați de diabet în timpul sarcinii.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here