Ziua Minerului în Gorj, sub teama disponibilizărilor

464

Minerii din Complexul Energetic Oltenia au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Minerului fără petrecerile de altădată. Angajații din minerit se tem, de altfel, de disponibilizările care bat la ușă, anul acesta CEO urmând să trimită acasă 2000 dintre actualii salariați ai companiei, AJOFM Gorj fiind notificată în acest sens. Din acest motiv, minerii s-au mulțumit să primească tichetele de masă în valoare de 700 de lei de la conducerea companiei și ceva încurajări de la sindicatele din care fac parte. Un sindicat de la UMC Lupoaia le-a oferit membrilor și tichete de masă de 30 de lei, pentru acest eveniment.

Ziua Minerului a fost sâmbătă, una mai mult decât obișnuită, serbările câmpenești și petrecerile prilejuite de acestă sărbătoare dispărând din peisaj în județul Gorj. De altfel, minerii sunt tot mai puțini de la an la an în județul Gorj, iar salariaților din minerit nu le mai rămâne decât să se gândească cu nostalgie la această zi. Minerii sunt de părere că în curând ziua va fi una simbolică, perspectivele mineritului fiind tot mai sumbre de la an la an. Politicienii, indiferent de cei care s-au suscendat în fruntea mineritului gorjean, nu au oprit împuținarea ortacilor, dar i-au folosit în campaniile electorale. Dezamăgirea este intensă în rândul salariaților din minerit care trăiesc cu teama zilei de mâine. Zonele cu mineri, Motru, Mătăsari au devenit unele sărace, asta deși în perioada de vârf a mineritului erau cele mai bogate, puterea financiară a minerilor fiind recunoscută la nivelul municipiului.
Anul acesta este incertă inclusiv acordarea cotei de cărbune, conducerea CEO anunțând recent că cele 10 tone oferite minerilor în 2015, anul acesta nu mai figurează în același CCM aflat în vigoare și anul trecut.
Anamaria Stoica

Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, la 6 august, minerii uciși în
timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929
Această grevă din 1929 a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933). Obiectivele protestatarilor au constat în obținerea unor condiții de muncă mai bune, echipamente de protecție, salarizare mai bună și acordarea unor facilități muncitorilor din subteran și familiilor acestora, care să le asigure supraviețuirea. Greva a degenerat însă în numeroase acte de violență, în urma cărora au fost uciși peste 20 de muncitori și mulți alții au fost răniți.
De atunci, ziua de 6 august a devenit oficial Ziua Minerului, având semnificația comemorării victimelor care s-au jertfit în luptele pentru obținerea unor condiții de muncă și viață mai bune. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here