Zeci de poliţişti şi jandarmi au asigurat ordinea la bacalaureat

312
Prima probă a examenului de bacalaureat ce a debutat luni şi s-a încheiat astăzi, aceea de examinare la limba şi literatura română, s-a desfăşurat în bune condiţii la toate centrele din judeţul nostru. În Gorj, la cele 36 de centre de examinare, un număr de 96 de poliţişti, alături de 20 de jandarmi s-au ocupat de desfăşurarea în bune condiţii a probei.

„Agenţii care s-au mobilizat pentru această activitate preuniversitară au fost atât poliţişti de la Ordinea şi Siguranţa Publică, câţiva de la Rutieră, precum şi studenţi şi elevi de la şcolile MAI ce efectuează stagii de practică”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Acesta a declarat că poliţiştii care au asigurat ordinea publică au prevenit şi faptele ilegale cum ar fi hoţia, infracţiune cauzată de aglomeraţie, dar şi orice faptă de natură legală.

De altfel, reprezentanţii de la Poliţia Rutieră au acţionat în zona unităţilor de învăţământ pentru a nu exista blocaje în trafic sau accidente. Şi asta nu a fost tot! Pe parcursul celor trei zile, s-au organizat şi patrule mixte, între poliţişti şi jandarmi. „Aproape 20 de jandarmi s-au implicat în formarea de patrule mixte cu poliţiştii pentru a preveni incidentele, jandarmii acţionând mai mult pe raza municipiului Târgu-Jiu şi în centrele Inspectoratului din judeţ”, a spus Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here