În Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului); glas 1, voscr. 10, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi un text din Evanghelia care ne prezintă suferinţa unui tată îndurerat care caută şi cere ajutorul Mântuitorului lumii pentru nefericitul său copil care suferea de o boală grea şi era cuprins de duh necurat! Dar, tot în această zi, marcăm şi începutul anului bisericesc, precum şi sărbătorirea Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul (Tedeum), pentru a pătrunde cu mintea faptul că această condiţie a minunii vindecării tânărului o spune Mântuitorul, nu numai ucenicilor, ci nouă, tuturor, pentru că fiecare dintre noi avem de vindecat câte ceva dintre multele suferinţe ale noastre, poate chiar de îndreptat câte ceva la viaţa pământească, în drumul nostru către Bunul Dumnezeu! Aşadar, Sfânta Evanghelie ne explică şi starea sufletească disperată a părintelui care vedea chinurile copilului său şi căruia nu i-au putut veni în ajutor nici cunoscuţii şi nu i-au putut uşura suferinţa nici necunoscuţii, de aceea, văzând chinurile îngrozitoare prin care trecea fiul său, mult încercatul tată l-a adus mai întâi la Apostoli, crezând că ei îl vor putea vindeca. Din întâmplare, Apostolii n-au putut să-l vindece pe tânărul lunatic, iar, atunci, tatăl mâhnit şi îndurerat s-a îndreptat cu mare rugăminte către Domnul Iisus, dumnezeiescul Învăţător din Nazaret, care tămăduia toate bolile şi toate neputinţele celor care aveau nevoie de tămăduire. De aceea, tatăl vine în grabă la Mântuitorul Hristos şi Îi spune întreaga lui durere de tată încercat: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi rău pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă! Şi l-am adus pe dânsul la ucenicii tăi, şi n-au putut să-l vindece” (Matei 17, 23-25). Ca urmare, Domnul Iisus, văzând marea suferinţă a copilului, a zis: ,,Aduceţi-l aici, la Mine!”, după care a certat duhul necurat ca să iasă din bolnav şi copilul s-a tămăduit din ceasul acela, pentru ca noi să înţelegem că Bunul Dumnezeu ne învaţă că oamenii chinuiţi de felurite boli, paralitici, orbi, şchiopi, muţi, leproşi, şi alţii s-au apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos pentru tămăduirea lor!
,,O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine”!
Aşadar, în Duminica a 10-a după Rusalii, constatăm că minunea pe care o relatează Sfântul Evanghelist Matei are loc la scurtă vreme după «Schimbarea la Faţă a Domnului» și cu câteva zile înainte de slăvita Sa Înviere din morți, care vine să întărească puterea Sa dumnezeiască asupra bolii, asupra diavolului și, după cum avea s-o dovedească peste puțin timp, și asupra morții. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei, cu minuţiozitate istorisește minunea săvârșită de către Domnul Iisus Hristos la rugămintea adresată, în genunchi, de către tatăl acelui tânăr cuprins de o boală care îl aducea adesea în primejdie de moarte. Ca şi tânărul din Evanghelie, la fel trebuie şi noi să ne apropiem cu bolile noastre sufleteşti de Iisus Domnul, Mântuitorul şi tămăduitorul bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti, pentru că doctorul şi izvorul tămăduirii noastre, a bolilor şi suferinţelor sufleteşti este Iisus Mântuitorul. Fără Domnul Iisus, noi nu putem face nimic, însă, cei mai mulţi nu se ştiu apropia cum trebuie de acest Izvor tămăduitor şi de aceea este nevoie să fim scăpaţi de chinurile patimilor şi păcatelor, pentru că acest lucru înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul şi să alergi în braţele Lui mântuitoare. Ca să scapi de patimi şi de năravuri păgubitoare înseamnă să te îndrepţi către o viaţă nouă şi să primeşti un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru ca în felul acesta, să începi o nouă viaţă cu El. Peste această Cale se pogoară de sus darul, harul şi puterea Duhului Sfânt, Care face din omul păcătos o făptură înnoită, un om duhovnicesc şi smerit, care este capabil să biruie firea cea păcătoasă şi patimile înrobitoare! Iar, semnul şi dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul Hristos şi de mântuirea ta sufletească se apropie de starea prin care a trecut tânărul din Evanghelie, când i s-a făcut rău şi mult l-a scuturat pe el diavolul, după ce s-a apropiat de Iisus, fiindcă Dumnezeu ne învaţă că oamenii chinuiţi de felurite boli, paralitici, orbi, şchiopi, muţi, leproşi, şi alţii s-au apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos pentru tămăduirea lor!
,,Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta…”!
Ca urmare, omule păcătos, atunci când te apropii cu adevărat de Mântuitorul Hristos, ţi se face şi ţie mai rea suferinţa, pentru că diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un favorit şi de aceea umblă cu toate meşteşugurile viclene ca să nu te scape din prinsoarea lui! Câtă vreme te afunzi în fărădelegi, diavolul se arată mulţumit şi liniştit de felul tău de a fi, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul şi să te apropii cu adevărat de Iisus Hristos, diavolul începe şi el a lucra, fără să înţelegi motivul pentru care ţi se face rău! Prin urmare, atunci când omul se hotărăşte să se apropie de Dumnezeu, diavolul, parcă pune foc mai mult în patimile omului şi scoate în calea lui fel de fel de tentaţii amăgitoare, care îl «trag de mânecă» pentru a se da în rând cu lumea păcătoasă, adică, să se întoarcă din nou în mocirla din care a ieşit cu multe eforturi! Domnul nostru Iisus Hristos nu ne spune, dar noi cu drept cuvânt presupunem că tatăl tânărului lunatic făcea parte dintr-un «neam necredincios şi îndărătnic», profund păcătos, care Îl înconjura pe Mântuitorul, dar, în prezenţa Sa, o lumină puternică de credinţă cuprinde sufletul tatălui şi îi dă o stare de linişte, de pace şi de bucurie, când s-a regăsit pe sine în puterea adevărului dumnezeiesc şi s-a vindecat fiul său, ceea ce înseamnă că aşa cum au existat mulţi bolnavi pe întreaga perioadă a vieţii pământeşti a Mântuitorului, aşa au fost şi înainte şi după aceea, până în zilele noastre, în toată lumea largă, pe toată suprafaţa pământului! Ca urmări nedorite ale păcatului strămoşesc, bolile se înmulţesc şi produc suferinţă în lume, dar, pentru a reuşi în dorinţele noastre cotidiene, trebuie mai multă credinţă! În concluzie, putem spune că minunea vindecării lunaticului a rânduit-o Mântuitorul Iisus Hristos ca să-l slobozească pe acest om înfricoşat de puterile diavolului, dar, mai ales, ne arată nouă, tuturor, că ispita diavolului poate fi uşor învinsă prin post şi rugăciune, prin apropierea de Dumnezeu şi cu primirea lucrărilor Sale sfinţitoare. Prin însuşirea celor Sfinte, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, prin ungere cu Sfântul Mir, deci, prin toate aceste elemente care ne păzesc viaţa şi care ne ocrotesc pe noi, putem înţelege că diavolul are numai o îngăduinţă permisivă de la Dumnezeu ca să ne ispitească, pentru ca noi să putem obţine victoria împotriva lui! Domnul tocmai acest lucru vrea să ne facă să înţelegem cu deplinătate, că nu e vorba numai de această «credinţă cât un bob de muştar» pentru a face depline lucrările Sale, ci, mai avem nevoie de post şi rugăciune. În fine, trebuie să luăm aminte şi să ne orientăm la «bobul de muştar» al credinţei noastre şi să înţelegem că numai fiind creştini adevăraţi, noi putem să ne vindecăm de bolile noastre, de nenorocirile noastre, cerându-I lui Hristos tămăduirea şi mântuirea noastră! Credinţa a fost şi este un nesecat izvor de mântuire pentru om, pentru că prin ea te pui în legătură cu viaţa cea adevărată, cu Dumnezeu! Totodată, credinţa este un mare dar de la Dumnezeu, prin care noi, ajutaţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt, ne încredem în cele ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne orientăm viaţa potrivit acestei lumini mai presus de lumea în care trăim! Prin lucrarea credinţei tămăduitoare, credem în legătura noastră cu o putere mai presus de fire, fiindcă toate puterile noastre sufleteşti şi trupeşti sunt sub acoperământul Lui Dumnezeu! Iar, dintre toate mijloacele de tămăduire ale bolilor sufleteşti şi trupeşti, cele mai folositoare sunt cele pe care le pune la îndemâna creştinului Sfânta noastră Biserică, pentru că toate bolile, cu nimic nu pot ieşi, fără numai prin rugăciune şi post, iar, Dumnezeu ne învaţă că oamenii chinuiţi de felurite boli, paralitici, orbi, şchiopi, muţi, leproşi, şi alţii s-au apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos pentru tămăduirea lor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
