Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată întotdeauna că puterea răului este destul de mare, că mulţi demoni ascunşi sub diverse forme, mascaţi în fel şi chip, sunt vicleni şi în lumea de azi!

În Duminica a 5-a după Rusalii; Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); glas 4, voscr.5, când se face şi Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, Îndrumătoarea, de la Mănăstirea Neamţ, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie se va citi din Sfânta Evanghelie un text edificator prin care ne străduim, cu ajutorul Domnului, să exprimăm câteva gânduri în legătură cu posibilităţile sfinte de vindecare, atât din punctul de vedere al trupului, cât şi al sufletului nostru. Activitatea propovăduitoare şi mântuitoare pe care a desfăşurat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe pământ, a avut drept scop ridicarea omenirii pe înălţimile sublime ale celor mai desăvârşite principii de viaţă, de unde să se poată întrezări nesfârşita fericire a Împărăţiei lui Dumnezeu. Fiul Dumnezeului Atotputernic aduce în lume, cu Sine, lumina unei învăţături menite să călăuzească paşii oamenilor pe cărările aducătoare de mântuire, dar, diavolul, care «a fost ucigător de oameni de la început şi n-a rămas în adevăr pentru că nu este adevăr într-însul» (Matei 10, 8), a căutat să îndepărteze pe cei dintâi oameni de darurile cu care Dumnezeu i-a înzestrat, reuşind, prin amăgirile sale ispititoare să deschidă prăpastie între omul păcătos şi Creatorul său. Cu toate că la plinirea vremii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit puterea diavolului prin Învierea Sa cea de a treia zi, totuşi, acest duşman al mântuirii noastre «ca un leu umblă răcnind şi căutând pe cine să înghită», aşa cum acelaşi duh rău, care L-a ispitit pe Mântuitorul în pustie, a căutat în toate vremurile să-l abată pe om din drumul său, dat de Dumnezeu de la Creaţie, pentru a-l îndrepta spre veşnicele munci ale focului iadului! Cât de îngrozitoare şi de înjositoare este soarta celor ce cad pradă ispitelor şi curselor înveninate ae diavolului o vedem din Pericopa Evanghelică a Duminicii a 5-a după Rusalii, când ni se revelează textul următor: «Şi trecând Iisus de cealaltă parte, în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe dânsul doi îndrăciţi, ieşind din morminte, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigat grăind: ce este nouă şi ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne munceşti pe noi? Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci păscând. Iar diavolii îl rugau pe El, zicând: de ne goneşti pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. Şi a zis lor: Mergeţi! Iar ei, ieşind, au mers în turma de porci; şi îndată a sărit toată turma de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi intrând în cetate, au spus de toate şi cele despre cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a plecat şi a venit în cetatea Sa» (Matei 8, 28-34; 9, 1), ceea ce demonstrează că avem înaintea ochilor minţii un text revelator care pune în evidenţă starea precară a celor doi demonizaţi care sugerează şi reflectă întocmai starea omului desprins de la izvorul vieţii celei adevărate care este dată de către Bunul Dumnezeu. Când pierde legătura cu rădăcina vieţii normale, omul trăieşte în morminte, ca un simbol al faptului că îndepărtarea de Dumnezeu produce în om un dezechilibru sufletesc extrem de dureros şi un chin metafizic de nelinişte, cutremurare, suferinţă şi o moarte veşnică. Devine tot mai evident faptul că fiind înstrăinaţi de Dumnezeu, cei doi demonizaţi din ţinutul Gadarei au pierdut conştiinţa destinului lor de oameni smeriţi, dovedind într-un mod brutal şi gol că sunt rupţi de Dumnezeu, făcându-se din oameni ai vieţii şi ai creaţiei, nişte demonizaţi ai morţii şi ai distrugerii, imagini macabre şi triste ale puterii de desfigurare, pervertire şi distrugere pe care o seamănă şi o deţine diavolul cel înstăpânit asupra făpturilor create de către Dumnezeu, Care ne arată întotdeauna că puterea răului este destul de mare, că mulţi demoni ascunşi sub diverse forme, mascaţi în fel şi chip, sunt vicleni şi în lumea de azi!

,,Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41)
Aşadar, în Duminica a 5-a după Rusalii, a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, ni se dezvăluie conţinutul Pericopei Evanghelice a Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, în care Iisus Domnul vindecă doi demonizaţi din ţinutul Gadara, ţinut situat pe un munte la est de Râul Iordan şi la 10 km sud-est de Marea Galileii, dar, ceea ce surprinde este faptul că mesajul transmis nouă este deosebit de mare, deoarece constatăm că cei doi demonizaţi ne sunt prezenţaţi ca nişte oameni foarte cumpliţi, care ieşeau din morminte, nelăsând pe nimeni să treacă pe calea aceea, şi punând stăpânire pe aceşti oameni, diavolul vrea să-i facă primejdioşi pentru semenii lor, să inducă frica de moarte, aşa cum au făcut-o fariseii virusului Covid, deci, să-i facă pe ameni incapabili să trăiască în comunitate, ci, doar în izolare şi în depărtare unii de alţii! Deci, diavolul îi îndepărtează pe oamenii pe care îi stăpâneşte, atât de iubirea Lui Dumnezeu, cât şi de apropierea de semenii lor! Prin intermediul patimilor, diavolul conduce sufletele demonizaţilor, cei doi devenind sclavi ai propriilor păcate şi implicit un sălaş al diavolilor, Dumnezeu lipsind cu desăvârşire din sufletele lor, cu toate că văzându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, ei strigă: «Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?», mai ales că din această întrebare adresată Mântuitorului, deducem faptul că diavolul, care stăpânea sufletele celor doi, este deranjat de prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos şi totodată recunoaşte în Persoana lui Iisus Hristos, dumnezeirea Sa! În mod surprinzător, chiar şi diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu şi se cutremură, cu toate că mai ales în zilele noastre, sub influenţa unei propagande seculariste, unii oameni nu cred şi se declară atei, fiind nebuni, după cum spune psalmistul David, însă, diavolul însuşi crede în existenţa lui Dumnezeu, pentru că ştie de unde a fost alungat şi ştie puterea infinită a lui Dumnezeu, care a adus toate de la nefiinţă la fiinţă şi la viaţă. Pentru că sunt oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, dar, mai sunt şi aceia care nu cred în existenţa diavolului, iar, acest lucru constituie cea mai mare lucrare vicleană a diavolului, de a-l face cu vorbe mincinoase pe om să creadă că diavolul nu există! De multe ori, diavolul îl poate ispiti pe omul şovăitor, care devine cu timpul rob al păcatului, devine pătimaş, şi se depărtează de credinţa în Dumnezeu. În dialogul început cu Mântuitorul, diavolul continuă cu încă o interogaţie sugestivă: «Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?», deci, diavolul ştie că Mântuitorul urmează să vină la sfârşitul lumii ca să dea fiecăruia răsplata pentru cele făptuite în această viaţă şi se cutremură de Judecata Mântuitorului, ca dovadă că diavolul este mai subtil decât unii oameni, care sunt cuprinşi de patimi şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu, dar nici nu pun mare preţ pe Judecata de Apoi şi pe răsplata pe care o vor primi pentru faptele lor. Asemenea oameni nu se tem de cuvintele lui Hristos: ,,Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41), iar, Sf. Ev. Matei arată în continuare supunerea necondiţionată a diavolului faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele: «Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci!». De bună seamă că prin această rugăminte directă, diavolul dovedeşte încă o dată viclenia sa nemărginită, deoarece doreşte ca în schimbul celor două suflete omeneşti pe care le stăpânea să obţină puterea asupra unei turme de porci aflată în apropiere, cu scopul de a o pierde pe aceasta, aruncând-o în mare. În Atotştiinţa şi Atotcunoaşterea Sa, Mântuitorul Hristos, ştiind intenţia vrăjmaşului, dar ştiind şi preocupările nu tocmai curate ale gadarenilor, le îndeplineşte rugămintea spunându-le: ,,Duceţi-vă”, însă, această decizie avea să-I aducă lui Hristos izgonirea din acele ţinuturi de către locuitorii cetăţii Gadara, care prin pierderea porcilor, îşi pierdeau avuţia lor, pentru că ei aveau ca îndeletnicire comerţul cu porci. Aşadar, aici avem prezentată tipologia omului iubitor de avuţie care nu-l preţuieşte pe aproapele, dar nici pe Dumnezeu, pentru că locuitorii Gadarei, în loc să se bucure pentru că doi semeni de-ai lor, care erau munciţi rău de diavoli, au primit vindecare de la Hristos, în mod paradoxal, ei sunt supăraţi fiindcă şi-au pierdut averea. În concluzie, să căutăm să nu fim ca gadarenii, care L-au rugat pe Iisus să plece de la ei, deci, L-au alungat, ci să-L rugăm să rămână cu noi în toate zilele vieţii noastre! Să ne imaginăm cum este viaţa noastră cu Iisus în pace, bucurie, ajutor şi binecuvântare, deci, să-L primim pe Iisus Hristos ca să îndulcească fiinţa noastră, pentru că Dumnezeu ne arată întotdeauna că puterea răului este destul de mare, că mulţi demoni ascunşi sub diverse forme, mascaţi în fel şi chip, sunt vicleni şi în lumea de azi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA