Valul Renovării: Spitalul Județean, reabilitat energetic prin PNRR

1216

Înainte de Paște, consilierii județeni au fost de acord cu depunerea pentru finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – PNRR a proiectului privind „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, str. Progresului, nr. 18”. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 23,1 milioane lei, fără TVA.

Clădirea Spitalului Județean de Urgență a fost edificată în anul 1975, având un regim de înălțime S+P+5E și o suprafață desfășurată de 10.675 mp.
Clădirea nu corespunde cerințelor actuale privind eficiența energetică și gestionarea energiei. „În prezent, starea tehnică a construcției se prezintă după cum urmează: infiltrații prin acoperișul de tip terasă peste care s-a construit o șarpantă de lemn cu învelitoare de țiglă ceramică; tâmplăria exterioară de PVC cu geam termopan de slabă calitate este degradată din punct de vedere fizic și uzată moral, prezintă neetanșeități, sistemele de închidere sunt degradate și conduc la pierderi energetice; pereții exteriori ai clădirii și planșeul peste ultimul nivel prezintă multiple zone degradate, inclusiv mucegai și condens, atât în câmp, cât și în zona soclului; glafurile prezintă deteriorări și neetanșeități la îmbinările cu tâmplăria; trotuarele de protecție ale clădirii sunt degradate, conducând la infiltrații în fundația clădirii; instalația de distribuție a sistemului de încălzire este învechită și corpurile statice din fontă și oțel sunt colmatate și nu asigură gradul de confort termic necesar; jgheaburile și burlanele sunt subdimensionate, nepreluând evacuarea apelor pluviale; corpurile de iluminat sunt ineficiente atât din punctul de vedere al gradului de iluminare asigurat, cât și al consumului energetic, iar ventilarea clădirii este necorespunzătoare, afectând gradul de confort al utilizatorilor”, se arată în raportul de specialitate întocmit de Consiliul Județean Gorj.

Lucrări
Reabilitarea energetică a spitalului presupune termoizolarea pereților exteriori, a podului, înlocuirea elementelor de construcție vitrate, ferestre și uși exterioare cu elemente executate din tâmplărie PVC cu geam termoizolant, modernizarea instalației de încălzire și prepare apă caldă de consum și dotarea cu panouri solare pentru prepararea apei calde de consum și înlocuirea instalației electrice cu corpuri de iluminat cu consum scăzut (tip led) și senzori de prezență. De asemenea, vor fi montate panouri solare fotovoltaice, iar clădirea va fi dotată cu un sistem descentralizat (pentru fiecare încăpere în parte) de ventilare cu recuperare de căldură și a unui sistem de monitorizare independentă a calității aerului, a sistemelor electrice, de iluminat și ventilare și a altor sistem instalate în clădire (detecție efracție și incendiu, sistemele de control acces și de supraveghe video), respectiv a stării de funcționare și disponibilitate, avarii sau alarme. „Intervențiile propuse pentru creșterea performanței energetice a clădirii conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de peste 50% față de consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de renovarea energetică, o reducere a consumului de energie primară totală și o reducere a emisiilor de CO2 situată în intervalul 30% – 60%”, anunță Consiliul Județean Gorj. Al doilea proiect depus de Consiliul Județean se referă la reabilitarea energetică a spitalului de la Dobrița. Apelul de proiecte este necompetitiv, acesta funcționând după principiul „primul venit, primul servit”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here