Un dascăl de vocaţie, profesorul Dumitru Mateescu

2553

Profesorul de limba şi literatura română de la Şcoala Medie Târgu-Cărbuneşti (şcoală înfiinţată în anul 1957 şi care, în 1968, s-a numit Liceul „Tudor Arghezi”, iar, din anul 2000, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”), Dumitru Mateescu, un spiritus rector al elevilor clasei a XI-a A în perioada 1962-1966, a gândit performanţa şi competenţa elevilor săi ca pe o competenţă şi performanţă, în primul rând, a educatorului care trebuie să dubleze instrucţia cu educaţia.
Gaston Berger era de părere că: „ Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia”. Pentru mine, autorul acestor rânduri, şcoala a fost locul în care mă simţeam cel mai bine, alături de colegi, prieteni: Petru Preda (profesor universitar la Timişoara), ruda mea Ion Colţescu din Logreşti (profesor universitar la Constanţa), Valeriu Andrei (economist), Nicolae Popescu (inginer de drumuri şi poduri), Ion Belgun (profesor de chimie), ultimii trei din Piscoiul copilăriei mele sau profesori cu care mereu aş dori să mă întâlnesc.
sinescu1În acel an, 1962, ca tânăr boboc admis la liceu, venit din satul Piscoiu (astăzi comuna Stejari) de pe valea Amărăzuii, o primă întâlnire cu noii mei colegi Anghel Paulina, Aringhie Petre, Băluţă Valeria, Bărăgan Ion, Bărăgan Mircea, Belgun Ion, Botu Alexandru, Bularda Zenovia, Bulea Sabina, Calotă Rădiţa, Călina Iuliu, Călugăriţa Elena, Cimpoieru Dumitru, Costescu Minodora, Dănăcică Ana, Dănăcică Veronica, Dănciu Mihai, Diaconescu Niculina, Dobran Elena, Dobrescu Elena, Drăgan Petre, Fierăscu Gheorghe, Ghidiu Eugen, Ghimiş Mihai, Gugea Natalia, Lăcătuşu Constantin, Niţă Ana, Niţă Gabriela, Nuieleanu Angela, Olaru Constanţa, Pitea Elena, Ploscaru Elena, Popescu Alexandru, Popescu Damian, Silişte Romeo, Sinescu Gheorghe, Stănilă Tatiana, Ştefănescu Valeria, Vătafu Emanoil, Vînă Vasile. (21 de fete şi 19 băieţi, dirigintă, profesoara de matematică, astronomie, tânără absolventă, Horhoianu Maria, căsătorită Tomescu) a fost un prilej de bucurie, dar şi de uimire şi mirare în faţa noii situaţii de licean într-un orăşel din Gorj.
La ţară învăţasem limba română cu dascălul Vasilică Hurezeanu, pe care îl consider, aşa cum bine zicea şi W.H. Auden „ Profesorul este cineva care vorbeşte în visul unui copil”.
La Târgu-Cărbuneşti, am simţit, după primele ore de limba română, că profesorul Dumitru Mateescu vorbeşte în visul copilului care eram eu şi colegii mei.
Dascălul nostru de română şi psihologie s-a născut la 15 aprilie 1932, în comuna Robăneşti din judetul Dolj şi a urmat clasele primare în comuna natală, apoi liceul în Craiova, la Colegiul National „Carol I“ pe care l-a absolvit în anul 1952.
S-a înscris pentru a urma filologia la Universitatea Bucureşti, dar, în acel an, 1952, candidaţii au fost triaţi după considerente politice şi, în ziua examenului de admitere, la avizierul facultăţii au fost afişate listele cu elevii cărora li se interzicea dreptul de a participa la examen, liste care conţineau şi numele lui Dumitru Mateescu, din cauza faptului ca tatăl său era notar şi avea vederi liberale, ceea ce nu era pe placul comuniştilor.
Eu am putut să mă înscriu la liceul din Cărbuneşti după ce părinţii mei au fost obligaţi să contracteze cu statul un animal (bou), se zicea pentru a asigura hrana clasei muncitoare.
În aceste condiţii, în următoarele nouă luni a lucrat la un birou de statistică din Balş (Olt), apoi a făcut trei ani de armată-la muncă fizică.
În anul 1956, s-a înscris la Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj, urmând, până în 1960, cursurile Facultăţii de Istorie şi Filologie pe care a absolvit-o cu dublă specializare.
Pe parcursul studiilor universitare a făcut parte din echipa de teatru a universităţii, în 1959, fiind laureat al Premiului de Stat la Festivalul de poezie.
sinescu2După absolvirea facultăţii, a fost repartizat în comuna Jupâneşti din Gorj, unde a activat ca profesor de limba şi literatura română (1960-1962), apoi s-a transferat la Liceul Targu-Cărbuneşti, predând limba română şi psihologia până în anul 1968.
În acest an, 1968, s-a numărat printre cei care au contribuit la festivitatea de decernare a numelui „Tudor Arghezi” liceului din Târgu-Cărbuneşti, apoi, în luna august, a obţinut transferul la Universitatea din Piteşti, în calitate de coordonator artistic.
Un an mai tarziu, în 1969, a concurat pentru un post de profesor la Liceul „I.C. Brătianu” din Piteşti, post pe care a activat opt ani, obţinând, între timp, titularizarea la Liceul Industrial Nr. 2 „Petrol şi gaze” din acelaşi oraş.
Ultimii ani, înainte de pensionare, a activat ca profesor titular, cu toate gradele didactice, în catedra de limba şi literatura română a Liceului „Zinca Golescu” din Piteşti, liceu în care, la catedra de fizica, a predat şi soţia sa, profesoara Maria Mateescu (Doamna profesoară a predat fizica şi la Liceul „Tudor Arghezi” din Cărbuneşti).
În Piteşti, domnul profesor Dumitru Mateescu a făcut parte din corala bărbatească a judeţului Argeş şi, în afara orelor la catedră, a fost membru al echipei de teatru a Sindicatului Învăţământului, preponderent pe scena Teatrului „Alexandru Davila”.
O afecţiune discretă, dar evolutivă ireversibil, descoperită tartiv (aşa cum ne spune fiica dascălului, Gabriela-Mădălina Dima), diabetul, a determinat ca aceşti ultimi ani de activitate profesională să îi petreacă având un picior amputat, în decembrie 2012, organismul său renunţând să mai lupte cu suferinţa.
Nu voi uita niciodată faptul că familia Mateescu era ataşată elevilor, făcându-i pe aceştia să aibă încredere în faptul că numai prin învăţătură vom reuşi în viaţă.
Dumitru Mateescu era, şi îl citez pe André Gide, „Un bun profesor are această grijă statornică: îi învaţă pe discipoli să se lipească de el”, jovial, dascăl de excepţie.
Invitându-mă acasă, de multe ori la masă (eu locuiam la internatul şcolii), văzând că îmi place literatura, îmi împrumuta cărţi spre lecturare. Altă dată, mi-a făcut o surpriză: am fost invitat la o librărie din oraş şi mi-a cumpărat un dicţionar ortografic şi de punctuaţie, prima mea carte pe care am avut-o până atunci.
Îmi spunea, un alt coleg de liceu, Adrian Cătănescu, care locuia aproape de apartamentul dascălilor mei, că şi el citea cărţi din biblioteca profesorilor Mateescu.
De învăţat înveţi multe şi de la toţi. „Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi” (Constantin Noica).
Profesorul nostru de limba română, Dumitru Mateescu, ne-a învăţat să învăţăm, eu participând şi la olimpiada de limba română, faza pe regiunea Oltenia, unde am obţinut o menţiune, premiu încurajator pentru mine în acea vreme.
Profesorul Dumitru Mateescu mergea cu noi în excursii pentru a ne cunoaşte Gorjul pitoresc, era pedagogul care împletea instrucţia cu educaţia şi, aşa cum scria Comenius: „A învăţa pe altul, înseamnă a şti ceva şi a face şi pe altul să înveţe să ştie”.
Înainte de a învăţa să ne jucăm de-a viaţa, în preajma dascălului nostru de română, pasionat de muzică, teatru, poezie, la Liceul Teoretic Târgu-Cărbuneşti (directori Constantin Mazilu (geografie) şi Emanoil Cinteză (ştiinţe sociale), a profesorilor Gheorghe Catană (fizică, chimie), Gabriela şi Elvira Popescu (istorie), Minodora Şerban (biologie), Ion Albăstroiu, Ion Bădiţa (sport), Maria Popescu (rusă), Stanca Oproiu, Elena Gabroveanu (franceză), Vasile Şega (latină), Gheorghe Gâţă (muzică), Maria Mănucu (desen), Nicolae Bodunu (maşini), învăţam să ne jucăm de-a şcoala, pentru că „ un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare”(Grigore Moisil). Era un fel de manifestare ludică a vârstei copilăriei şi adolescenţei pentru a pregăti adultul de mai târziu.
De-a lungul timpului, profesorii noştri de la Târgu-Cărbuneşti au format generaţii de elevi din care unii sunt personalităţi marcante în domeniile lor de activitate profesori, medici, ingineri, economişti, procurori, jurişti, avocaţi, asistenţi medicali şi alţi specialişti.
Chiar dacă unii din truditorii pe ogorul învăţământului (Dumitru Mateescu, Constantin Mazilu, Gheorghe Catană, Emanoil Cinteză, Vasile Şega, Maria Mănucu, Stanca Oproiu etc.) au trecut în lumea de dincolo, ne amintim cu emoţie şi respect de faptul că ne-au instruit şi educat bine, îi păstrăm cu drag şi recunoştinţă în albumul sufletelor noastre pentru că viaţa, existenţa noastră ca într-o poezie, este o petrecere spre Marea trecere.
Profesor, Gheorghe Sinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here