Constantin Godeanu, consilier local UNPR, cetățean de onoare al comunei Crușeț din februarie 2017, a decedat, miercuri, urmare a unor probleme medicale cauzate de o boală nemiloasă. Alesul local avea 71 de ani, soție și doi copii, fiul său fiind chiar viceprimarul comunei Crușeț. Economist de profesie, Godeanu a fost pe timpul vieții contabil-șef la Cooperație, inspector în primărie și consilier din 1996 până în prezent. Acesta a primit titulatura de cetățean de onoare al comunei prin Hotărârea nr.8 din 28 februarie 2017 a CL Crușeț urmare a activității duse în dezvoltarea localității. Cetățenii regretă decesul lui Constantin Godeanu, care va fi înmormântat, sâmbătă, în cimitirul localității.
A.S.