Ultimele zile de depunere a cererilor pentru „Bani de liceu”

440

Elevii ce provin din familii nevoiaşe şi doresc să beneficieze de sprijinul financiar acordat prin programul „Bani de liceu” mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a depune cereri în acest sens la secretariatele unităţilor de învăţământ în care studiază.

Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” a fost iniţiat pentru a veni în sprijinul copiilor ce provin din familii defavorizate, ale căror venituri medii brute, pe membru de familie, realizat cu trei luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 150 de lei. De aceste venituri beneficiază şi elevii aflaţi sub o măsură de protecţie, sau aflaţi sub tutelă ori curatelă.
Pentru stabilirea venitului brut se iau în calcul doar veniturile cu caracter permanent, şi anume: salariile, chiriile, veniturile din activităţi independente, pensia alimentară, pensia, pensia de urmaş, dividentele, alocaţia de plasament, tichetele de masă şi tichetele cadou.
De menţionat că între aceste venituri nu sunt incluse alocaţiile de stat, alocaţiile suplimentare, ajutorul de şomaj, bursele de studii, bursele sociale, precum şi alte categorii de ajutoare sociale financiare acordate elevilor. Ultima zi în care pot fi depuse cereri pentru acest program este 1 octombrie 2015.

Încep anchetele sociale
Tot la 1 octombrie se va da şi startul efectuării anchetelor sociale şi a evaluării eligibilităţii cererilor depuse de către comisii, etapă ce se va încheia pe 23 octombrie. Lista beneficiarilor va fi afişată pe 28 octombrie, iar eventualele contestaţii vor putea fi depuse până pe 2 noiembrie, urmând a fi soluţionate în perioada 2 – 6 noiembrie. În anul şcolar trecut, la nivelul judeţului nostru, au beneficiat de acest ajutor financiar aproape 1.500 de elevi. Cele mai multe cereri de acordare a acestui sprijin financiar s-au înregistrat la Liceul Tehnologic Turceni – 155, Liceul Teoretic Novaci – 114 şi Colegiul Tehnic Motru – 98, Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu – 72, Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu – 67, Liceul Tehnologic Bustuchin – 64, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu – 63, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti – 62 şi Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu – 61. Cei care se vor număra anul acesta printre beneficiarii programului „Bani de liceu” trebuie să ştie că vor pierde acest ajutor financiar dacă acumulează mai mult de 20 de absenţe nemotivate, sunt eliminaţi de la cursuri pe o perioadă de trei până la cinci zile din motive de rea purtare, media la purtare scade sub nota 7 sau dacă sunt exmatriculaţi.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here