Ultima etapă de admitere la liceu, la final

323

Ultima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat s-a încheiat. Săptămâna trecută, peste 200 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Gorj care nu au fost repartizaţi în primele două etape ale admiterii în învăţământul liceal de stat au ocupat o parte din locurile rămase libere în liceele din judeţ.

Cea de-a treia şi ultima etapă de repartizare în licee a absolvenţilor de gimnaziu s-a desfăşurat în perioada 5-6 septembrie şi s-a adresat elevilor care nu au participat la primele două repartizări computerizate sau care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, precum şi celor care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior primelor două etape de admitere. Potrivit datelor furnizate de Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, în această a treia etapă au fost repartizaţi în liceele din judeţ 214 elevi. Reamintim că în unităţile de învăţământ liceal din Gorj, după cea de-a doua etapă de repartizare, au rămas neocupate 1214 locuri. Prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor de gimnaziu s-a desfăşurat în data de 16 iulie. În judeţul Gorj, la această primă etapă s-au înscris 3137 de candidaţi, 3133 dintre aceştia fiind repartizaţi într-o unitate de învăţământ din judeţ. Doar patru elevi, unul din Hunedoara şi trei din Gorj, nu au putut fi repartizaţi, asta deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să permită încadrarea lor în vreo unitate de învăţământ. Dintre cei 3133 de candidaţi repartizaţi în liceele din Gorj, 97 provin din alte judeţe ale ţării, după cum urmează: 86 din Mehedinţi, 6 din Dolj, 1 din Cluj, 1 din Olt, 1 din Botoşani, 1 din Bihor şi 1 din Bucureşti. De asemenea, alţi 224 elevi au ales liceele vocaţionale din judeţ, 16 au fost admişi pe locurile rezervate rromilor, iar 19 elevi au optat pentru unităţi de învăţământ liceal cu profil militar. La cea de-a doua etapă a repartizării computerizate au participat doar 3 elevi, iar aceştia au fost repartizaţi la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Târgu-Jiu şi la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here