Ucenicia lui Brâncuşi, pe o placă informativă

499

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână, şi conducerea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” l-au cinstit încă o dată week-end-ul trecut pe marele sculptor Constantin Brâncuşi.

În cinstea sa şi a operelor monumentale ridicate de Brâncuşi la Târgu-Jiu, autorităţile locale au dezvelit sâmbătă o placă informativă în zona Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Acţiunea s-a înscris în cadrul manifestărilor dedicate înscrierii Ansamblului brâncuşian în UNESCO. Astfel, placa informativă a fost inaugurată în locul unde în trecut se afla fosta boiangerie a lui Ion Musculescu şi unde Constantin Brâncuşi a lucrat ca uncenic în anul 1887, în prezent acolo funcţionând o covrigărie. „Casa aceasta va împlini la anul 140 de ani. Este tipică pentru un negustor din secolul XIX. Totul se păstrează intact.
Temelia a fost făcută din pietre aduse de la Jiu, iar în faţă era prăvălia. Ion Mosculescu era o persoană importantă. Acesta era prieten cu fratele lui Brâncuşi, care îl îndemna mereu să plece în lumea pentru a se căpătui, a face avere, după care să se întoarcă şi să construiască. Mosculescu a fost consilier local timp de cinci ani. El se ocupa cu hainele de bumbac. Era boiangerie în această clădire şi se vindeau cojoace, o activitate rentabilă pentru că gorjenilor le plăcea să se îmbrace în haine populare”, a declarat Sorin Lory Buliga, specialist în cadrul Centrului de Cultură „Constantin Brâncuşi”.

Conferinţă ştiinţifică pentru UNESCO
Tot în după-amiaza zilei de sâmbătă, autorităţile au reconstituit atmosfera din Târgu-Jiul de altădată în Piața Prefecturii – Târgul de săptămână în fața parcului și casei Gănescu/ Bălănescu. Astfel, au putut fi văzuți târgoveți, țărani și țărănci în costume populare, cu produse la vânzare pe ștergare, în coșuri, un taraf de lăutari și o horă etc. De asemenea, seria evenimentelor dedicate sculptorului, a fost continuată ieri, o dată cu organizarea conferinței științifice sub genericul „2015 – „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO”, la care au participat cercetători, oameni de știință, scriitori, exegeți, artiști plastici, arhitecți, membrii echipei de elaborare a dosarului UNESCO, reprezentanți ai autorităților administrației publice locale și centrale, dar şi ai comunității locale.
Manifestarea care s-a derulat pe durata a două zile a avut trei componente: educativă, de conștientizare și de promovare turistică. “Pentru cunoașterea istoriei locale, a semnificației operei brâncușiene de la Târgu-Jiu, dar și pentru a putea împărtăși vizitatorilor acele povești mai puțin cunoscute despre ridicarea Ansamblului „Calea Eroilor”, târgujienii au aflat, prin intermediul materialelor de promovare care au fost distribuite cu această ocazie: flyere, roll-up-uri, bannere steaguri, importanța pe care o reprezintă apropiata includere a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi”.
Datorită evenimentelor de promovare ale municipiului şi ale operei sculptorului Constantin Brâncuşi, Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu va intra pe lista marilor obiective culturale ale lumii, alături de cele ale Greciei antice, monumente romane, vechile centre istorice din Cehia, Croația, Elveția, Franța, Germania.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.