Tricolorele, încrezătoare înainte de FED Cup

490

Franţa-România, una dintre semifinalele FED Cup 2019, se va desfăşura pe 21 şi 22 aprilie, la Rouen, unde sunt aşteptaţi în jur de 5000 de spectatori. Partidele au loc pe zgură, o suprafaţă agreată de componentele ambelor echipe. Atmosfera în lotul României este una foarte degajată, dar, în acelaşi timp, reprezentanţii noştri sunt conştienţi de miza uriaşă a confruntărilor. Vestea bună pentru România este că Simona Halep, numărul 2 WTA, a trecut peste accidentările din finalul sezonului trecut, este încrezătoare şi se simte excelent. “E un meci special, foarte important, chiar uriaş, jucăm pentru o finală de Fed Cup după 43 de ani. Nu vreau să par arogantă, dar merităm să fim aici, să jucăm pentru finală, pentru că avem o echipă puternică, am muncit foarte mult împreună să ajungem aici şi să facem o performanţă mare pentru România. Dacă vom câştiga, va fi şi maia mare! Obiectivul meu personal în 2019 este câştigarea Fed Cup şi sper să reuşim. Mă simt excelent! Am jucat foarte bine în aceste două zile de antrenament, sunt sănătoasă, am energie în mine, deci abia aştept să joc la cel mai înalt nivel”, a mărturisit Halep. Căpitanul echipei, Florin Segărceanu, i-a felicitat pe organizatori pentru că au ales zgura. “Este aproape un vis devenit realitate. Spun aproape pentru că mai sunt doi paşi de făcut până la câştigarea trofeului. Toate fetele sunt sănătoase, avem o şansă bună. Nu ne surprinde faptul că francezii au ales zgura pentru acest meci. E o alegere foarte bună pentru toate jucătoarele, ţinând cont că urmează Stuttgart şi sezonul de zgură”, a spus Segărceanu. Optimismul a fost împărtăşit şi de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
“Va fi o întâlnire extrem de echilibrată din care România va ieşi învingătoare. Voinţa şi dorinţa fetelor noastre de a obţine o performanţă extrem de importantă şi în premieră pentru tenisul românesc vor duce la un succes. Echipa României a ajuns la o maturitate, la o valoare dovedită, o valoare care îi dă şansa şi încrederea să câştige acest trofeu. Simona este principala rachetă şi pe ea ne bazăm, dar la fel de importante vor fi şi punctele aduse de celelalte fete”, a declarat Cosac. Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru sunt fetele pe care se bazează România pentru o performanţă istorică.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here