Trei gorjeni, cercetaţi pentru port ilegal de armă albă

396

Trei tineri din judeţul Gorj sunt cercetaţi de oamenii legii după ce aceştia i-au prins plimbându-se înarmaţi cu arme albe pe străzile din judeţ. Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Unul dintre cei trei suspecţi cercetaţi pentru port ilegal de armă albă este G.I., un tânăr în vârstă de 24 de ani din Târgu-Cărbuneşti. Acesta a fost prins în dimineaţa zilei de joi, 24 noiembrie, de către poliţiştii din localitate, oamenii legii oprindu-l după ce au observat că bărbatul ascundea ceva sub haină. Acel „ceva” s-a dovedit a fi un cuţit tip macetă, cu lungimea lamei de 24 cm, confiscat imediat de poliţişti, în timp ce tânărul a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări. Alţi doi tineri, de această dată din Târgu-Jiu, sunt cercetaţi pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni. „În noaptea de 25 noiembrie, orele 03.00, în timp ce executau serviciul de patrulare pe str. Luncilor, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti ai Poliţiei municipiului Târgu-Jiu şi jandarmi, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Intervenţie Rapidă Gorj, au oprit pentru legitimare, un grup de cinci tineri. Cu ocazia efectuării controlului corporal şi al îmbrăcămintei, asupra lui Ş.P., de 29 ani şi C.F., de 19 ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, au fost găsite două cuţite tip briceag, unul cu lama de 17 cm iar celălalt cu lama de 8 cm. Poliţiştii au ridicat cele două cuţite şi i-au condus pe tineri la sediul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Pe numele celor trei tineri depistaţi cu arme albe asupra lor, a fost întocmit dosar penal. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de port, fără drept, al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here