Transporturile de mărfuri, la control

358

În perioada 17-19 iulie, poliţiştii gorjeni au verificat peste 300 de autovehicule destinate transportului public de marfă. În urma acestor controale, au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Pentru reducerea riscului rutier, în perioada 17-19 iulie, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat o serie de acţiuni de control în trafic, la nivel naţional, pe toată reţeaua de drumuri naţionale, în vederea verificării legalităţii transportului rutier public de mărfuri. „Echipele de control au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii, conducerea autovehiculelor având defecţiuni tehnice grave. De asemenea, poliţiştii au mai verificat şi modul de respectare a perioadelor de conducere şi odihnă şi a prevederilor legale referitoare la efectuarea transportului rutier public”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Pe parcursul celor trei zile, poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J Gorj au verificat peste 300 de autovehicule destinate transportului public de marfă, cu masa maximă autorizată mai mare de 16 tone, pentru neregulile constatate fiind aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale. „Din totalul sancţiunilor aplicate, 61 au vizat încălcări ale normelor rutiere. Totodată, 2 sancţiuni au fost aplicate pentru lipsa legalităţii transportului efectuat conform H.G. nr. 69/2012 privind transporturile rutiere, iar 3 situaţii au vizat nerespectarea de către conducătorii vehiculelor a perioadelor de conducere şi odihnă. Poliţiştii rutieri au retras 7 certificate de înmatriculare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here