Ţigări “de criză”

404

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Târgu-Jiu, s-a gândit să facă un ban şi pe criză. Nu foarte cinstit, ce-i drept, dar tot ban era. Până să apară poliţiştii care l-au luat la întrebări despre ţigările pe care le vindea, ziua în amiaza mare, pe stradă.

Şi nu orice stradă, ci chiar una centrală, mai exact pe strada Victoria. „Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu l-au identificat la data de 7 iunie a.c., pe Ion M., de 44 ani, din localitate, care aflându-se pe str. Victoria, oferea spre vânzare ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. De la bărbat, oamenii legii au confiscat nu mai puţin de 300 de pachete de ţigări care valorează în jur de 2 100 lei. De asemenea, acesta a fost amendat cu 1 500 lei.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here