Termen limită pentru crescătorii de vaci de lapte din zonele defavorizate

387

Au mai rămas 8 zile pentru depunerea cererii de plată aferentă anului 2012, de către fermierii gorjeni, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”. Această categorie urmează să primească un ajutor bănesc din partea statului. Valoarea totală a acestui sprijin este de 30 de milioane de euro şi se acordă din fonduri comunitare, sub formă de plată anuală, până la data de 30 iunie a anului calendaristic următor solicitării.

De acest sprijin comunitar pot beneficia producătorii agricoli, crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.
“Solicitantul trebuie să depună la APIA o singură cerere pentru toate exploataţiile deţinute, cu cod de la ANSVSA, la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale. Pentru a beneficia de acest sprijin, exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate, bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific să fie identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor, iar beneficiarul să deţină registrul individual al exploataţiei, actualizat. Până la această dată şi-au depus la APIA Gorj, cererea 960 de fermieri, îi aşteptăm să se prezinte până pe 21 septembrie. Anul trecut au fost înregistrate 1.566 de solicitări”, a precizat Corina Dorobanţu, şefa APIA.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here