Temperaturile scăzute au provocat întârzierea trenurilor

421
tren-zapada-foto-ovidiu-micsikGerul a dat încă o dată peste cap graficul de mers al rutelor feroviare. Întârzieri mari, de peste două ore, au pus la încercare răbdarea călătorilor.

Pe parcursul week-end-ului trecut, datorită temperaturilor scăzute, Biroul Judeţean al Poliţei Transporturi Gorj, a anunţat faptul că mai multe trenuri au avut întârzieri chiar şi de până la 160 de minute. Astfel, acceleratul de pe relaţia Constanţa-Arad care trebuia să ajungă în staţia CFR Târgu-Jiu la ora 04:32 a ajuns la 07:16, având o întârziere de 164 de minute. O întârziere de 100 de minute a avut şi trenul accelerat care circulă pe relaţia Bucureşti-Arad. Acesta trebuia să ajungă la Târgu-Jiu la 22:30, dar a ajuns la 00:10.
Cauzele întârzierilor au fost temperaturile scăzute care au provocat o contracţie a şinelor de cale ferată, fapt ce a afectat funcţionarea în mod normal a macazelor de schimbare a căilor de rulare din două staţii CFR, una de pe raza judeţului nostru.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here