Tânăra polițistă Roberta Ungureanu va fi condusă astăzi pe ultimul drum cu onoruri militare

208

Vineri după-amiază a fost o zi fatidică pentru tânăra polițistă Roberta Ungureanu, al cărui fir al vieții i-a fost curmat brusc pe când se îndrepta spre postul de poliție. Originară din Roșia de Amaradia, în vârstă de doar 21 de ani, aceasta a absolvit în toamna anului trecut Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Astăzi va fi condusă pe ultimul drum, în localitatea natală.

Roberta Ungureanu, o poliţistă în vârstă de 21 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, originară din localitatea Roșia de Amaradia, județul Gorj, a murit vineri după-amiază, într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 13, în zona Pădurea Bogăţii. Primele verificări au indicat faptul că autospeciala Poliţiei a fost acroşată de remorca unui TIR care a derapat într-o curbă, în condiţii de carosabil umed.
„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov sunt profund îndureraţi de pierderea tinerei noastre colege. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată, faţă de care transmitem condoleanţe şi întreaga noastră susţinere!”, este mesajul colegilor tinerei de la IPJ Braşov.
Sindicatul Europol a postat un mesaj, după producerea accidentului, în care afirmă că mașina în care se afla tânăra era un autovehicul marca Dacia Logan și că, „din păcate, gradul de protecție pe care «autospeciala» de poliție îl poate asigura în cazul unor astfel de coliziuni este minim”. „Ultima misiune pentru Roberta… Astăzi, în timp ce se afla în serviciu, în dreptul localității Pădurea Bogați din județul Brașov, o semiremorcă a intrat pe contrasens lovind autospeciala marca Logan condusă de colega noastră Roberta. Lovitura a fost fatală, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic. Au constatat decesul colegei noastre în vârstă de 21 de ani. Din păcate, gradul de protecție pe care «autospeciala» de poliție îl poate asigura în cazul unor astfel de coliziuni este minim”, au transmis, pe Facebook, reprezentanții Sindicatului Europol, la câteva ore după producerea accidentului.

Șoc în comuna natală
Comunitatea din Roșia de Amaradia, localitatea natală a Robertei Ungureanu, a fost în stare de șoc la auzul veștii despre tragicul accident. Toți cei care o cunoșteau pe tânăra polițistă, dar și pe membrii familiei acesteia, regretă trecerea prematură în neființă a fetei.
Un mesaj emoționant a transmis și Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia, anunțând faptul că, astăzi, înhumarea polițistei se va face cu ”cinste, prețuire și onor militar”. ”Luni, 19 august 2024, cine dorește să participe la conducerea pe ultimul drum a Robertei (polițista noastră decedată în ultima misiune), o poate face cu plecarea de la fostul domiciliu (Dealu Roșu, comuna Roșia de Amaradia), la cimitirul din Roșia de Jos, unde va fi înmormântată cu cinste, prețuire și onor militar. Primăria Roșia de Amaradia și întreaga comunitate își exprimă pentru familia îndoliată, acum, în momente de grea încercare și durere nemăsurată, regretul la trecerea în neființă a Robertei Ungureanu. Sincere condoleanțe! Niciodată nu o vom uita, noi, comunitatea îi vom păstra o eternă amintire. Dumnezeu să o aibă în pază!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, edilul Cotojman.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here