Surprins când forţa lacătul de la intrare

361
Un doljean este cercetat pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să intre prin efracţie într-un magazin alimentar din Tismana. Ghinionul bărbatului a fost că cineva l-a observat şi a sunat la 112, oamenii legii făcându-şi apariţia aproape imediat.

Marin N., de 33 de ani, din comuna Braloştiţa, judeţul Dolj, a încercat, ieri dimineaţă, în jurul orei 06.16, să pătrundă într-un magazin din Tismana. Doljeanul reuşise să înlăture gratiile montate la uşa de acces şi se „lupta” cu lacătul, în momentul apariţiei poliţiştilor. Aceştia au fost chemaţi prin apelarea numărului de telefon 112 de către cineva care îl văzuse pe bărbat în timp ce încerca să forţeze intrarea. Marin N. nu a mai apucat, însă, să intre în respectivul magazin alimentar, fiind „săltat” de oamenii legii. Acum, bărbatul este cercetat pentru tentativă de furt calificat.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here