Sună clopoţelul începutului de an şcolar!

În ziua unei mari sărbători împărăteşti, a Înălţării Sfintei Cruci, sună clopoţelul începutului de an şcolar, cu emoţia firească a reîntâlnirii sub semnul învăţăturii de carte şi al credinţei că lumina sufletului şi a minţii ne călăuzeşte dincoace şi dincolo de poarta şcolii, mai ales dacă avem în vedere o instituţie care concentrează atenţia factorilor politici şi sociali, prin decizia de asumare a unei noi Legi a Educaţiei!

Nu se poate vorbi de identitate de sine, fără raportarea la altul sau la evoluţia noastră în timp, iar noi toţi suntem ceea ce suntem, ca individualităţi, şi prin “lipsa” pe care o căutăm sau o găsim în alteritatea colegului de şcoală. Cel de lângă noi este un prilej de descoperire şi conştientizare a realei identităţi, pentru că în căutarea celuilalt, ne desluşim pe noi înşine, ne dăm seama de ceea ce suntem, sperăm sau merităm. Frumuseţea existenţială ne este dată de celălalt, de miracolul ieşirii din sine, de proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat, ca şi a celui mai îndepărtat! Cei care facem parte din sistem, cum se spune, avem o îndoită sau chiar o întreită emoţie, dacă termenul de “îndoită” semnifică altceva decât opţiunea pentru o perspectivă care străbate şi calea “îndoielii” aceleia pe care o dorim a fi risipită, mai ales în privinţa drumului spre desăvârşirea spirituală! Spun că este vorba de o emoţie întreită, pentru că în această zi se întâlnesc şi se bucură deopotrivă elevii, dascălii şi părinţii, poate mai puţin politicienii care nu sunt doriţi în această zi festivă!

Ştiu că totdeauna începutul unui nou an şcolar este încărcat de emoţii şi speranţe, că noul an se doreşte a fi mai bun, cu mai bune rezultate, pentru că aşa ne angajăm cu toţii, elevi şi profesori, sprijiniţi de dragostea, interesul şi participarea părinţilor elevilor. Aşa e bine şi normal să fie! Poate, gândindu-mă la frumoasa prezenţă a elevilor, dar şi la prezenţa profesorilor şi a părinţilor, mă voi opri la un eveniment însemnat din viaţa lui Iisus, a mamei Sale şi a dreptului Iosif, deoarece, când avea doisprezece ani, părinţii Lui se duceau la Ierusalim, luându-L şi pe copilul Iisus. Pe când făceau calea întoarsă spre casă, au observat că Iisus nu era cu ei. Speriaţi, s-au întors în Ierusalim şi L-au aflat în templul Domnului, între cărturarii şi învăţaţii lui Israel, cărora le punea întrebări şi le vorbea cu înţelepciune, încât toţi se mirau de minunea harului care ieşeau din gura Lui. Poate cele amintite din viaţa lui Iisus ar fi potrivite şi pentru voi, dragi elevi, pentru părinţi şi pentru profesori, dar Maica Domnului şi Iosif mergeau la templu, la locul unde se întâlneau cu Dumnezeu, iar dvs., părinţi, aveţi obligaţia de a-i apropia pe copii de templul învăţăturii, care este şcoala!

E o zi de sărbătoare pentru şcoală, plină de emoţii pentru majoritatea familiilor din România, dar în acelaşi timp, o zi firească, în care trebuie să ne gândim la ceea ce urmează, astfel încât lucrurile să meargă mai bine în învăţământ. Prima zi este cea în care porţile şcolilor se deschid pentru începutul unui nou an de speranţe! Din punctul de vedere al vremii, toamna se pare că a şi început, iar aşteptată cu emoţii mari de către bobocii din clasa întâi, dar şi de către ceilalţi elevi care îşi vor revedea colegii de clasă, începutul şcolii marchează generaţii întregi timp de 12 ani. Prima zi de şcoală aduce mari emoţii şi pentru părinţii care trebuie să scoată în aceste zile sume frumuşele din buzunare pentru rechizite şi manuale, iar o primă explicaţie a unei astfel de emoţii ar fi criza financiară şi faptul că în ultimii ani, părinţii îşi fac griji pentru astfel de cumpărături, cu multe zile înainte.

În încheiere, aş dori să mai spun că o categorie aparte între receptorii sau comentatorii fenomenului educaţional o formează psihopedagogii, cercetătorii din sistemul educaţional, primii care ar fi trebuit să ia act de statutul educaţiei care se face în şcoală, de modul de articulare a acesteia la nivelul componentelor tradiţionale ale educaţiei, de modalitatea de inserţie a noilor secvenţe curriculare, de metodica formării personalităţii tinerilor. Fiind la curent cu ceea ce se scrie în materie de pedagogie, psihologie şi metodică, suntem încântaţi de faptul că, în acest sens, tot mai multe voci se pronunţă pentru abordarea cu profesionalism a unei astfel de problematici!