Studenţii târgujieni au cerut demisia ministrului Funeriu iar „Moartea”, întruchipată de un student costumat, nu a purtat în spate o coasă ci chiar crucea învăţământului. Aceste lucruri s-au întâmplat ieri, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, tinerii studenţi strigându-şi nemulţumirile.
Studenţii prezenţi ieri în centrul municipiului au cerut ministrului Daniel Funeriu să încerce să trăiască măcar o săptămână cu bursa lunară a unui student. Tinerii au scandat diferite mesaje cum sunt „Cu banii noştri pe o lună, voi nu trăiţi o săptămână”, „Legea educaţiei, culmea aberaţiei”, „Dănuţ tre` să vadă, studenţii sunt în stradă”. „Noi strigăm că nu reuşesc să trăiască o săptămână cu banii noştri pe o lună dar eu sunt sigură că nu ar putea trăi nici măcar o zi. Mai ales acum când s-au decis să ne mai şi taie din ele”, a declarat Deborah Greculescu, secretar al Uniunii Studenţilor din România. De asemenea, pe o pancartă era scris, cu litere de o şchioapă „Demisia”, fiind vorba despre renunţarea la postul său a ministrului Daniel Funeriu.
Protest, apă de ploaie
.jpg)
Dorina CIOPLEA