
Manifestarea, închinată sărbătoririi a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, va debuta la orele 17, cu un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblurile Folclorice „Maria Lătăreţu” şi „Doina Gorjului”.
Deviza activităţii, „Hai să dăm mână cu mână”, se va încheia cu organizarea unei hore, asta după ce vor fi rostite alocuţiuni de către Florin Cârciumaru, primarul municipiului, Liviu Andrei, prefect de Gorj, şi Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj. În cadrul manifestării îşi va face loc şi un moment literar-muzical-coregrafic-evocator, sub înfăţişarea unei scenete, în care rolul lui Alexandru Ioan-Cuza va fi interpretat de Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, Gheorghe Porumbel, directorul „Doinei Gorjului”, va fi Mihail Kogălniceanu, iar Viorel Gârbaciu, şeful Şcolii Populare de Artă va semna regia şi scenariul scenetei.
Izabella MOLNAR