SNLO, datoare vândută la Primăria Motru

109

SNLO40 de miliarde de lei vechi. La această sumă se ridică debitele Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) către Primăria Motru, datoria fiind acumulată din noiembrie anul trecut.

Edilul municipiului Motru, Dorin Hanu, speră ca SNLO să îi achite banii, cu atât mai mult cu cât instituţia pe care o conduce are la rândul său datorii foarte mari la stat.

Venitul Primăriei Motru s-a redus la jumătate ca urmare a faptului că Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu şi-a mai achitat de anul trecut impozitul pe salarii. ,,Începând cu luna noiembrie 2009, SNLO, datorită blocajului financiar, nu a mai putut să plătească impozitele pe salarii aferente muncitorilor care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Motru. Aceste impozite pe salarii constituie cam 50% din bugetul lunar pe care trebuie să îl aibă primăria municipiului Motru. Noi lună de lună avem diminuate veniturile cu 50%. Nici proiectele pe care noi ni le-am propus în bugetul pe acest an nu am putut să le derulăm din cauza acestui blocaj financiar. Mai mult cofinanţările pe proiectele europene pe care le avem în derulare sunt blocate datorită lipsei de plăţi, de lichidităţi. (..) Suma pe care eu trebuie să o primesc este de peste 40 de miliarde de lei vechi de la SNLO. Primăria Motru are în schimb datorii la ora actuală de 20 de miliarde de lei vechi”, a declarat primarul Hanu.

Aşteaptă banii

Edilul local speră într-o rezolvare grabnică a situaţiei SNLO deoarece în lipsa banilor o parte dintre investiţiile demarate în localitate stagnează. Reprezentanţii SNLO nu au putut fi însă contactaţi pentru a menţiona când îşi vor plăti debitele către Primăria Motru.

Reamintim că SNLO are de aproape 4 luni de zile o parte a utilajelor sub sechestru, măsura fiind impusă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, la cererea directorului unităţii miniere, Daniel Burlan.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here