Sfânta Cuvioasă Parascheva – model de viață și de credință!

831

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva, supranumită și Sfânta Vineri, aceasta fiind cinstită în chip deosebit în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune ca să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

Un model inconfundabil de viață și de credință, Sfânta Cuv. Parascheva este cinstită îndeosebi în România, Serbia, Grecia şi Bulgaria, dar în România este considerată ocrotitoarea Moldovei, poate cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României.

Începutul vieții întru credință!
Sute de biserici de parohie din România sunt închinate Cuvioasei pentru a le ocroti cu acel chip de înger neprihănit, iar prăznuirea se face la 14 octombrie, când zeci de mii de oameni vin în fiecare an la Iaşi, ca să se închine la sfintele moaşte. Ca un simbol nepieritor al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pământesc pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epivata, din părinți creștini, din părinți bogați, având multe averi, ei fiind cei care au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină. Deosebit de evlavioasă și smerită, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, până într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, când la sfânta biserică a auzit acest Cuvânt al Evangheliei: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie» (Luca 9, 23). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului. Când a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai presus de firea omenească. Sufletul ei ardea de dorința de a sluji lui Dumnezeu, drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Întărindu-se cu rugăciunile lor, a plecat din cetate, a trecut în Calcedon și în cele din urmă s-a așezat în Heracleea Pontului, mergând pe jos până acolo, la o biserică a Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a așezat la pământ și l-a udat cu lacrimi fierbinți. Apoi s-a sculat și, prin rugăciune, umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu multă răbdare, nevoindu-se în acest sfânt locaș, sporind duhovnicește în multe chipuri.

Jertfa credinței și credința jertfei!
Ea nopțile și le petrecea în rugăciuni neîncetate, iar zilele în ajunări fără număr, în rugăciune cu lacrimi și tânguiri neîncetate; iar pentru puținul somn pe care și-l îngăduia, se culca jos pe pământul gol, pentru că în toate era smerită, având cugetul cumpătat, inima curată și plină de evlavie către Dumnezeu. După trecerea celor cinci ani în aceste nevoințe, se pare că i-a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim, mai ales că ea își dorea să meargă acolo și Îl ruga pe Dumnezeu și pe Maica Lui pentru aceasta, pentru a se închina la locurile sfinte, acolo “unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat”! Împlinind acestea, a mers în pustiul Iordanului și a ajuns la niște călugărițe pustnice, alăturându-se lor, nevoindu-se mult până l-a biruit pe vrăjmașul diavol, care mai înainte năvălise asupra ei cu ispite multe și tot felul de încercări. Băutura ei era apa de izvor, și de aceasta foarte puțină, iar în loc de așternut folosea o rogojină, îmbrăcămintea îi era o haină, și aceasta foarte zdrențăroasă, iar cântarea pe buzele sale era neîncetată, lacrimile de-a pururea, dar peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătățirilor, smerita cugetare, le cuprindea pe toate la un loc! Ajungând la vârsta de 25 de ani, a plecat pe o corabie către patria sa, ajungând acolo după o călătorie plină de primejdii pe mare. Apoi, Cuvioasa a venit iarăși la Constantinopol, și după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri s-a așezat într-un sat numit Calicratia, în biserica Sfinților Apostoli, nesocotind petrecerea părinților săi de bun neam și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător. Doi ani a petrecut acolo, după care a adormit întru Domnul, încredințându-și sfântul său suflet în mâinile îngerești, spre sălășluirea în locașurile cele veșnice și dumnezeiești, iar trupul său înfrumusețat cu dumnezeiești îmbunătățiri, l-a ascuns în pământ, chiar dacă a făcut multe minuni și după moarte! Vreme de aproape șase sute de ani, trupul său îndumnezeit a trecut prin «Golgota» veacurilor, până în anul 1641, când binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei, după ce a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere drept recunoștință moaștele Cuvioasei Parascheva “pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei), după cum se spune în “scrisoarea sinodicească”, iar sfânta raclă cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci.

Cinstitele moaște se odihnesc pe pământ românesc
Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe¬zate în minunata biserică a Mănăstirii “Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște, iar peste noapte sfeșnicul a ars, focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și “prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”, până a doua zi dimineața, când autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, aceasta fiind încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul întru pomenire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască, iar Prefectul județului Iași, Leon Negruzzi, și procurorul general al orașului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ca prin minune, au fost ridicate din mormanul de jar, neatinse de foc, moaștele Cuvioasei și au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, care fusese sfințită cu puțin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor de pretutindeni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei și a întregii Românii. De altfel, astăzi, membrii Sinodului Mitropoliei Olteniei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu se află prezenți la Sărbătoarea duhovnicească a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here