Sentinţe pentru proxeneţii din Obreja

557
prostituateNu mai puţin de opt membri ai unei grupări de interlopi au fost condamnaţi de o instanţă a Tribunalului Gorj la ani grei de puşcărie sub acuzaţia de trafic de persoane, patru dintre persoanele respective provenind din cartierul Obreja, din municipiu. Indivizii respectivi au palate construite în zona amintită, pentru ele existând acum o explicaţie.

Conform anchetatorilor, persoanele din acest dosar fac parte din gruparea lui Dănuţ Petru, zis Manix, toţi membrii clanului fiind reţinuţi de poliţiştii gorjeni în urmă cu un an, cazul nefiind făcut public atunci, ci doar câteva luni mai târziu.
Manix a primit acum mai multe condamnări la închisoare, pentru diferite capete de acuzare, instanţa reţinând în sarcina sa o pedeapsă finală de 9 ani şi şase luni, precum şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de 3 ani.
Cea mai mare pedeapsă a primit-o soţia lui Manix, Mariana Petru, ea având de executat 10 ani de puşcărie şi şase luni, fiindu-i, de asemenea, interzise o serie de drepturi civile pentru trei ani, după executarea pedepsei.
Laurenţiu Petru, o altă rudă a lui Manix, a primit, de asemenea, o condamnare de şase ani şi două luni, la câte cinci ani şi două luni închisoare fiind condamnate alte două membre ale clanului, respectiv, Silvia Modrogan şi Violeta Căldăraru. O condamnare de şase ani şi două luni a fost dată pentru Florin Căldăraru, alţi doi bărbaţi primind câte trei ani, pe care nu îi vor executa însă pentru că pedeapsa este „sub supraveghere”.
De la cele şase persoane care vor executa pedeapsa cu închisoarea instanţa a dispus confiscarea a peste 100.000 de euro, bani care provin, conform anchetatorilor, din traficul cu fete în Italia şi Spania. Pe lângă bani, instanţa a dispus şi confiscarea mai multor telefoane mobile, săbii, bijuterii, dar şi a două maşini de lux folosite în traficul de fete, unul dintre autoturisme, un BMW, fiind înmatriculat în Italia, acolo unde anchetatorii spun că ar fi existat cel puţin un complice şi care ar fi intrat şi el, între timp, pe mâna carabinierilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here