Biroul pentru Imigrări Gorj a finalizat zilele trecute un raport al activităţii desfăşurate pe parcursul anului trecut. În prezent, în evidenţa biroului se află un număr total de 255 cetăţeni străini din state terţe, care beneficiază de un drept de rezidenţă.
Douăzeci dintre aceştia au rezidenţă permanentă, 17 rezidenţă temporară în scop de studii, 161 de străini au rezidenţă temporară în scop de reîntregirea familiei, fiind membrii de familie ai unor cetăţeni români, trei străini au rezidenţă temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, tot atâţia pentru activităţi umanitare/religioase, 19 pentru angajare în muncă, nouă pentru detaşare şi 23 au rezidenţă temporară pe teritoriul judeţului Gorj în alte scopuri. Majoritatea străinilor o reprezintă cetăţenii din Republica Moldova, în număr de 86, urmaţi de 25 de cetăţeni sârbi şi 20 turci, restul fiind de alte cetăţenii.
Anul trecut, pe linia admisiei în România au fost înregistrate şi soluţionate un număr de şapte invitaţii, depuse de persoane fizice pentru străini din state cu potenţial migrator. Toate au fost făcute în scop de vizită, cetăţenii străini invitaţi provenind din Etiopia (1), India (2), Maroc (1), Nigeria (1), Siria (1) şi Tunisia (1). De asemenea, au fost înregistrate şi soluţionate un număr total de 18 cereri pentru eliberarea autorizaţiilor de muncă, fiind eliberate un număr total de 11 autorizaţii de muncă pentru străini la solicitarea unor angajatori cu sediul în judeţul Gorj.
Rezidenţă permanentă pentru trei străini
Totodată, în 2010, conducerea Biroului de Imigrări Gorj a aprobat prelungirea dreptului de şedere şi emiterea unui număr de 85 permise de şedere temporară şi alte 34 de cărţi de rezidenţă temporară pentru străinii membrii de familie ai cetăţenilor români. De asemenea, ca urmare a aprobării rezidenţei permanente, a fost emis un permis de şedere permanentă şi trei cărţi de rezidenţă permanentă pentru străinii membrii de familie ai cetăţenilor români. De altfel, au fost înregistraţi şi 36 de cetăţeni europeni, cărora li s-au eliberat certificate de înregistrare.
Şi în activitatea desfăşurată pe linia de depistarea muncii la negru a străinilor, au fost încheiate protocoale care stabilesc un cadru legal pentru desfăşurarea acţiunilor comune în domeniul combaterii migraţiei ilegale şi a muncii la negru a străinilor. Astfel, în anul 2010, în urma activităţilor specifice, au fost depistaţi un număr total de 33 de străini cu şedere ilegală, împotriva cărora au fost luate mai multe măsuri legale. 28 dintre aceştia au primit decizii de returnare, fiind obligaţi să părăsească de bunăvoie teritoriul României, în termenul acordat, un străin a fost condus cu escortă la Centrul de Cazare a străinilor luaţi în custodie publică Otopeni până la efectuarea returnării, iar patru străini au beneficiat de prelungirea dreptului de şedere motivat întrucât îndeplineau condiţiile legale.
Tot în cursul anului anterior, au fost aplicate şi două interdicţii de intrare în România, pe perioade cuprinse între şase luni şi cinci ani. Activitatea a fost presărată şi cu sancţiuni contravenţionale, mai exact 44 la număr, suma totală a acestora fiind de 11.650 de lei.
Izabella Molnar