Scandal într-o familie din Tismana. Un bărbat a ajuns după gratii

184

În seara zilei de 3 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați direct de către un tânăr, de 20 de ani, din satul Celei, cu privire la faptul că mama sa, ar fi fost lovită cu un obiect din lemn în zona capului de către tatăl acestuia, care nu respectă obligațiile instituite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu în cursul aceleiași zile. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că bărbatul de 56 de ani, a fost găsit la locuința comună, în dormitorul femeii, iar din discuțiile purtate cu aceasta, reiese faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost lovită în zona capului cu un obiect din lemn de către soțul ei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. Față de bărbatul de 56 de ani, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie, fiind luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 03.09.2024, până la data de 04.09.2024, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here