S-au aprobat activităţile DPPS pentru următoarele luni

535

Consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei din luna iunie, programul activităţilor pe care urmează să le organizeze şi să le deruleze Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu. Totodată, s-au aprobat şi sumele necesare desfăşurării activităţilor programate.

Direcţia Publică de Protecţie Socială, prin specificul activităţii zilnice pe care o desfăşoară, vine în sprijinul categoriilor sociale defavorizate prin oferirea de beneficii de asistenţă socială familiilor şi persoanelor cu venituri reduse, sau fără venituri, adulţilor proveniţi din Casele de Copii, nevăzătorilor, surdomuţilor, altor persoane cu handicap, pensionarilor care nu au putut beneficia de produsele acordate prin programul PEAD având pensii al căror cuantum a depăşit cu puţin suma de 400 lei pe lună.

Costuri de aproape 290.000 lei
Pentru a-şi putea îndeplini obiectivul de a sprijini categoriile de persoane menţionate, DPPS Târgu-Jiu a propus spre analiza şi aprobarea Consiliului Local a programului acţiunilor pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2014, cât şi alocarea sumelor necesare desfăşurării acestora. Programul propus este încărcat şi divers, costurile totale ridicându-se la 289.320 lei cu TVA.
Numai în cursul lunii iulie se vor cheltui 12.000 lei pentru deplasări zilnice ale pensionarilor la Băile Săcelu, în perioada 7-28 iulie, iar pe 21 iulie este programată o excursie la Polovragi, costurile acesteia ridicându-se la 945 lei. Pensionarilor li s-au pregătit alte trei excursii în luna august la: Lainici, Tismana şi Transalpina sau Transfăgărăşan. În luna septembrie ei vor pleca într-o altă excursie la Braşov, Castel Bran, Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia, Castelul Peleş, Târgovişte, costurile deplasării ridicându-se la 4.125 lei.
Până la sfârşitul anului Direcţia Publică de Protecţie Socială va derula, lună de lună, diverse acţiuni şi va organiza o serie de evenimente, unele dintre ele devenite deja tradiţie.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.