S-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare

501

Începând de săptămâna aceasta, părinții își pot înscrie copiii în clasa pregătitoare. Pentru a face asta trebuie să completeze online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor cererile-tip de înscriere, până la data de 18 martie.

Potrivit metodologiei, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august a anului în curs au obligația de a-i înscrie în învățământul primar în clasa pregătitoare, în timp ce părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să-i înscrie în clasa pregătitoare doar dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare a început luni și se va încheia pe 18 martie. Până atunci, părinții vor trebui să completeze, online sau la secretariatul unității de învățământ la care doresc înscrierea copilului, cererea tip de înscriere în clasa pregătitoare. Indiferent de varianta pe care o aleg, părinții vor trebui însă, în mod obligatoriu, să și valideze cererile de înscriere, lucru ce se poate face doar la unitatea de învăţământ în cauză, în baza programării. “Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele dorește înscrierea, în prezența părintelui și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învățământ, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta). Conducerile unităţilor de învăţământ şi inspectoratele şcolare se vor asigura că programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor şi asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomeraţia. În vederea asigurării fluenţei procedurilor şi a evitării aglomeraţiei, unităţile de învăţământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la care părinţii pot apela este afişat la avizierul unităţii de învăţământ, pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar”, se arată în metodologia stabilită de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Înscrierea copilului se va putea face doar la o singură unitate de învăţământ. În această primă etapă, procesarea cererilor-tip de înscriere se desfășoară la Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, cu ajutorul aplicației informatice și la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți. În prima fază vor fi admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere, în a doua fază se vor procesa cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere, iar în a treia fază vor fi admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Până pe 26 martie vor fi afișate, în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ, candidații înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.

Ce acte sunt necesare pentru înscriere
În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinţii vor trebui să depună o copie a actului de identitate propriu şi o copie a certificatului de naştere al copilului. Acestea vor fi certificate conform cu originalul de către secretariatul şcolii. În cazurile în care va fi necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii vor trebui să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se va cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii vor trebui să depună documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.

O a doua etapă de înscriere, în aprilie
A doua etapă de înscriere va debuta în data de 29 martie, urmând ca în perioada 30 martie – 8 aprilie, părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la aceasta să depună cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei exprimate pentru etapa a doua. Cererile vor fi procesate, la nivelul unităților de învățământ, până în data de 15 aprilie, când vor fi afișate listele finale cu copiii înscriși în clasa pregătitoare. Perioada 18-22 aprilie va fi rezervată centralizării și soluționării de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Informații suplimentare, pe site-ul IȘJ Gorj
Părinţii care doresc să afle detalii suplimentare despre înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pot accesa site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, secţiunea “Înscrierea în învăţământul primar 2016”, unde au fost afișate, printre altele, date legate de arondarea străzilor la unitățile de învățământ, dar și programul și comisiile de specialiști pentru evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a preșcolarilor. Tot acolo părinții pot găsi și cererea tip de înscriere ce trebuie completată. La dispoziția părinților care doresc să afle mai multe informații legate de înscrierea în învățământul primar a mai fost pus și un număr TELVERDE 0800816253. Informații suplimentare mai pot fi solicitate la grădinițe sau direct la unitățile de învățământ.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here